14.3 C
Pitești
03 oct. 2023

Și-au cumpărat arme de pe internet

Și-au cumpărat arme de pe internet

Ieri au avut loc două PERCHEZIȚII DOMICILIARE pentru identificarea unor arme neletale, supuse autorizării: 《 Trei arme neletale, supuse autorizării, și muniția aferentă acestora au fost confiscate de polițiștii argeșeni, în urma unor percheziții desfășurate, în dimineața zilei de 28 iunie a.c., într-un dosar penal, întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.》, au transmis polițiștii argeșeni.

La data de 28 iunie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș, cu sprijinul specialiștilor Serviciului Criminalistic și luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Argeș, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au efectuat două percheziții domiciliare, în localitățile Pitești și Mărăcineni, la locuințele a trei persoane, care ar fi achiziționat, prin intermediul unei platforme online, mai multe tipuri de arme neletale, supuse autorizării, pe care le dețineau, fără a avea acest drept.

În urma perchezițiilor, au fost identificate și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, o pușcă și două pistoale, de tir sportiv, calibrul 4,5 mm, supuse autorizării și aproximativ 500 de elemente de muniție aferentă.

În continuare, se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, pentru stabilirea întregii activități infracționale și luarea măsurilor legale care se impun.

Articolul precedent
Articolul următor

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

11,000FaniÎmi place
2,350AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img

NOUTĂȚI