A început să se adune mulțimea la înmormântarea fostului lider PSD, inginerul Șerban Valeca. Biserica Mavrodolu a devenit neîncăpătoare, iar majoritatea celor sosiți la tristul eveniment așteaptă afară. În mulțimea de oameni din curtea Bisericii Mavrodolu, zeci de primari din localitățile argeșene, cu transversala tricoloră, așteaptă să îi aducă un ultim omagiu. Toți sunt îndurerați și se simte cum răzbate de la fiecare, din privire, din mimica feței, din vorbe, acea tristețe a despărțirii de un om drag, mult prețuit în societate.
Ministrul Sănătății Alexandru Rafila, fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea, Robert Cazanciuc, fost ministru al Justiției, Eugen Teodorovici, fost ministru al Fondurilor Europene au ținut să fie prezenți, foștii președinți ai CJ Argeș, Constantin Nicolescu și Dan Manu, fostul primar Tudor Pendiuc, foști și actuali senatori și deputați, primari, politicieni, precum și o mulțime de alți oameni pentru care numele ȘERBAN VALECA a însemnat ceva în viața lor. De asemenea, foști elevi și studenți, sportivi pregătiți de el, oameni susținuți și ajutați de acesta, cu care a colaborat sau a lucrat mulți ani.
Șerban Valeca a părăsit lumea pământeană la doar 66 de ani, într-o luptă cu necruțătoarea boală a secolului, cancerul. Faptul că se retrăsese din viața politică, pentru a lupta cu toată puterea cu boala, era cunoscut de către apropiați, dar nimeni nu credea că momentul fatidic va fi atât de aproape. Toată lumea miza pe robustețea sa ca sportiv, pe tratamentele inovatoare pe care le-a încercat (a fost operat la o clinică din străinătate si a urmat diverse proceduri prin care spera că va învinge boala), dar și pe credința în Dumnezeu că nu ar fi drept să ia la el un om atât de valoros. Din păcate, inevitabilul s-a produs și duminică dimineață vestea a căzut ca un trăsnet.
Zeci de coroane care de care mai impunătoare străjuiesc calea de plecare spre veșnicie…
În aceste momente preoții au inceput ritualul religios, urmând ca în jurul orei 12.30 cortegiul funerar să se pună în mișcare spre cimitir.
Dumnezeu să-l odihnească în pace! Condoleanțe familiei!