Stimați domni comentatori sportivi, analiști și formatori de opinie în domeniul sportiv,
Observăm cu stupoare că de la începutul sezonului actual de fotbal – Superliga, echipa C.S. Mioveni este supusă, constant, unui atac mediatic, rar întâlnit în anii precedenți. Zi de zi, în fel și fel de comentarii apărute în studiourile TV, C.S. Mioveni este considerată una dintre echipele deja retrogradate. Totodată primarul orașului Mioveni, domnul Ion Georgescu, este atacat virulent pentru că sprijină fotbalul.
Domnilor, în primul rând, după cum ne pricepem noi, echipele retrogradate se stabilesc la finalul campionatului și nu în timpul lui.
În al doilea rând, faptul că la TV suntem deja etichetați retrogradați, nu aduce nimic bun din punct de vedere psihic pentru fotbaliști. De ce nu ne lăsați să jucăm așa cum putem noi (sezonul trecut ne-am salvat fără a disputa măcar barajul), să facem sau să nu facem puncte și abia apoi să vedem unde ne situăm.
Acum, un alt subiect ”sensibil’’ pentru domnii din studiouri: primarul Ion Georgescu.
Nu mai departe de acum câteva zile (în timpul meciului CS Mioveni – FCSB), comentatorul Costi Mocanu a pornit un atac virulent asupra edilului din Mioveni. L-a acuzat că nu bagă bani în investiții, ci în echipa de fotbal pe care o controlează.
Ei bine, dacă nu știe, orașul Mioveni are destule investiții cu care alte orașe s-ar mândri zi de zi.
Nu știm câte orașe au un spital nou, ultramodern, construit cu multă trudă.
DOMNILOR, ESTE SINGURUL SPITAL CONSTRUIT ÎN ROMÂNIA DUPĂ REVOLUȚIE.
Îl invităm pe domnul Costi Mocanu să vină în orașul nostru. Să se plimbe prin centru, să intre în noua Sală a Sporturilor (apreciată de toate Federațiile Sportive din România), să viziteze Bazinul Olimpic de Agrement, să observe spectacolul feeric din timpul sărbătorilor de iarnă… Să discute, aleator, cu cetățenii orașului și abia apoi să eticheteze Mioveniul.
Să facă toate acestea, să stea apoi de vorbă, dacă vrea, cu primarul și la final, dacă consideră că fotbalul împiedică dezvoltarea orașului, este îndreptățit la orice comentarii.
Încă un lucru… orașul Mioveni are la ora actuala 3 echipe ce activează în LIGA 1 (fotbal, handbal și tenis de masă), toate având evoluții apreciabile.
Sincer, sunt orașe cu mari posibilități financiare, care nu se pot mândri cu așa ceva. În timp ce la Mioveni, fiecare sfârșit de săptămână aduce mii de oameni în tribune, în alte orașe, mii de oameni se roagă să aibă și ei spectacole de Liga 1.
Încheiem aici, nu fără a mai atrage atenția asupra unui aspect foarte important: comentatorii sportivi și formatorii de opinie din domeniul sportiv ar trebui să sprijine (nu financiar) orice efort din partea celor care susțin sportul. Nu de alta, dar dacă și acești puțini oameni care mai ajută financiar sportul ar dispărea, domniile lor nu ar mai avea ce comenta, ce transmite sau nu ar mai avea unde să lucreze.
Sportul este pentru oameni, dar tot acești oameni îl pot îngropa, voit sau nu.
Conducerea Clubului CS Mioveni
Acesta este mesajul celor de la Mioveni, transmis pe toate canalele spre a ajunge acolo unde trebuie. La inima celor care, din dorința de rating, sau poate din alte interese, atacă anumite cluburi care se străduiesc să se mențină în primul eșalon fotbalistic, fară a face o analiză corectă și echidistantă. Într-adevăr, „binele” nu vinde, ” răul”, scandalul, vinde, face rating. Va amintiți că și clubul FC Argeș, inclusiv primarul Cristian Gentea, au fost ținta multor comentarii negative și a multor insulte în studiourile de televiziune centrale. Unii dintre jurnalistii sportivi care se cred Dumnezei nu înțeleg sau nu acceptă că echipele pot fi susținute și de comunitate. Nu trebuie să vindem chiar tot! Un lucru bun, cum este această susținere a sportului de către primării, poate fi transformat, din câteva comentarii negative făcute la pupitrul unei televiziuni cu impact la public, într-un lucru rău.
Jurnalismul trebuie să fie un facilitator al progresului social. Noi, cei de la Argespress nu agreem scandalul în media, mai ales dacă nu e susținut de fapte. Ai ajuns, printr-o împrejurare fericită, într-o poziție de „judecător”? Fii echidistant! Dacă vrei să fii un jurnalist bun, fii bun și ca om! Fii corect!