5.4 C
Pitești
05 nov. 2024

Scriitorul și matematicianul Bogdan Suceavă, la Biblioteca Județeană “Dinicu Golescu”

Scriitorul și matematicianul Bogdan Suceavă, la Biblioteca Județeană “Dinicu Golescu”
Marți, 28 mai 2024, la Biblioteca Județeană “Dinicu Golescu” a avut loc un eveniment cultural deosebit prin prezența scriitorului și matematicianului cu origini argeșene Bogdan Suceavă.
Deși trăiește de mai mulți ani în S.U.A., unde este profesor universitar, când vine vorba de literatură, Bogdan Suceavă scrie în limba română. Publicul, în marea lui majoritate format din elevi de gimnaziu și liceu, a putut afla răspunsul scriitorului la întrebarea “De ce este nevoie de literatură?”, dar mai ales ce trebuie să facă în educația lor pentru a reuși în carieră în orice țară din lume.
“Unul dintre lucrurile cele mai importante pe care le poate face cineva în momentul educației este să învețe foarte bine cât mai multe limbi străine. Acestea sunt lucruri care pot fi învățate devreme și, probabil, unul dintre lucrurile cele mai importante pe care le poate face cineva în momentul educației. Apoi, dacă vă interesează o carieră universitară, ar fi bine să anticipați faptul că ar trebui identificate seturi de probleme care să vă placă foarte mult și la care, la un moment dat, cu maxim curaj intelectual, să aveți primatul la nivel mondial. Deci, fără niciun fel de lipsă de curaj, să te gândești: „Mă, pe problema acesta cine știe cel mai mult din lume? M-aș duce apoi să învăț acolo. Și, la un moment dat, să ajungi ca tu să fii acela care știe cel mai mult despre lucrul respectiv” – a spus Bogdan Suceavă.
“Vă mulțumesc că ați acceptat invitația primită din partea Bibliotecii Județene. Mă bucur, de asemenea, să văd atât de mulți tineri în sală. Îmi doresc ca evenimente de acest gen, invitați de acest gen, să constituie pentru dumneavoastră, tânăra generație, exemple bune de urmat, pentru că dl. profesor Bogdan Suceavă este un exemplu bun de urmat. Sper că ne vom mai revedea și ori de câte ori veți ajunge în România veți veni și în județul în care v-ați născut. Consiliul Județean Argeș are o aplicare peste media națională în ceea ce privește investițiile în cultură, asta dacă ar fi să mă rezum doar la faptul că din bugetul de anul trecut 12,3% din total buget, peste 150 de milioane de euro, au fost alocați pentru cultură. Acest lucru ne situează pe un loc fruntaș la nivel național. Pe dumneavoastră, tinerii, vă invit să luați parte la activitățile instituțiilor noastre de cultură, fie că vorbim de Biblioteca Județeană “Dinicu Golescu”, de Muzeul Județean sau de Muzeul Golești, de Teatrul “Al. Davila”  sau de Centrul Județean de Cultură și Artă” – a spus Adrian Dumitru Bughiu, vicepreședinte Consiliul Județean Argeș.
Bogdan Suceavă s-a născut pe 27 septembrie 1969, la Curtea de Argeș. Este prozator, publicist, eseist (tradus în mai multe limbi şi premiat atât la noi în ţară, cât şi peste hotare), dar și un reputat matematician, profesor în Departamentul de Matematică de la California State University, orașul Fullerton, SUA.
A publicat peste zece volume, printre cele mai cunoscute fiind „Imperiul generalilor târzii şi alte istorii” (2002, 2003), „Venea din timpul diez” (2004, 2010, 2014), „Miruna, o poveste” (2007, 2008, 2017), „Vincent nemuritorul” (2008), „Noaptea când cineva a murit pentru tine” (2010), „Republica” (2016), „Avalon. Secretele emigranților fericiți” (2018).

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

- Advertisement -spot_img

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

49,800FaniÎmi place
3,190AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img

NOUTĂȚI

administrare site, mentenanta site, intretinere site