Școala Rebreanu din Mioveni – spirit antreprenorial
Astăzi, în sala de sport a Școlii Gimnaziale “Liviu Rebreanu” din Mioveni a fost organizat târgul antreprenorial pentru elevi – ”Micul comerciant”, proiect județean, organizat în parteneriat cu I.S.J. Argeș.
Elevii antreprenori și-au așteaptat răbdători clienții cu o minilibrărie și o minicofetărie, aici desfășurându-se și concursul de prăjituri și de abilități practice ”Mâini dibace”.
Veniturile realizate în cadrul expozițiilor cu vânzare vor fi donate Asociației de Părinți a Școlii Gimnaziale „Liviu Rebreanu” Mioveni și vor fi folosite pentru procurarea de material didactic necesar desfăşurării procesului instructiv-educativ.
Nu doar elevii au fost apreciați în cadrul acestui proiect ci și părinții, asta deoarece acțiunea s-a încheiat cu un concurs în care a fost premiată “Cea mai gospodină mămică”.
Obiectivele urmărite de către organizatorii evenimentului au fost:
– dezvoltarea acelor calități și abilități personale general aplicabile care formează baza spiritului și comportamentului antreprenorial, abilitǎți manageriale;
– încurajarea încrederii de sine şi a dezvoltării personale în rândul copiilor;
– cultivarea sensibilităţii şi a aptitudinilor artistice și dezvoltarea spiritului competițional.