Șase tineri agenți de poliție s-au alăturat IPJ Argeș. Toți au absolvit cu medii peste 9

Inspectoratul de Poliție Județean Argeș și-a mărit echipa cu șase tineri agenți de poliție, absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” din Câmpina. Noii polițiști au fost întâmpinați luni, 29 iunie, la sediul instituției, unde au parcurs primele etape organizatorice înainte de începerea activității.

Conducerea inspectoratului le-a prezentat tinerilor importanța valorilor care trebuie să le ghideze activitatea profesională, precum munca în echipă, colegialitatea, disciplina, dedicarea, profesionalismul, fermitatea și imparțialitatea în relația cu cetățenii.

Cei șase agenți au fost repartizați la structurile de ordine publică din cadrul Secțiilor de Poliție Rurală Poiana Lacului, Rociu, Domnești, Albeștii de Argeș și Schitu Golești, precum și la Poliția Municipiului Câmpulung.

În următoarele șase luni, aceștia vor beneficia de tutelă profesională, fiind îndrumați de colegi cu experiență, care îi vor sprijini în acomodarea cu activitatea din teren și în dezvoltarea deprinderilor specifice meseriei.

Reprezentanții IPJ Argeș i-au felicitat pe noii colegi pentru rezultatele obținute, subliniind că toți au absolvit școala de poliție cu medii de peste 9. Totodată, le-au transmis succes în carieră și în misiunile pe care le vor desfășura în slujba comunității.

Inspectoratul reamintește că pregătirea profesională a polițiștilor continuă pe tot parcursul activității, prin module de perfecționare coordonate de specialiștii Serviciului de Pregătire Profesională Argeș.

De asemenea, cei interesați de o carieră în Poliția Română pot consulta informațiile privind sesiunile de admitere în instituțiile de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne pe site-urile oficiale ale MAI și ale Poliției Române.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI