-4.6 C
Pitești
15 ian. 2025

Sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri

Sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri.

Reducerea riscului de accidente este obiectivul acțiunilor desfășurate de polițiștii rutieri. Astfel, în ultimele 24 de ore, polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu polițiștii structurilor rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești, au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, precum și depistarea conducătorilor auto care încalcă legislația rutieră, în special a conducerii agresive, precum și a conducătorilor auto care aleg să conducă în timp ce se află sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv.

Polițiștii rutieri au acționat împreună cu structurile de ordine publică, în 56 de filtre rutiere, fiind efectuate 318 testări cu aparatele din dotare, pentru detectarea consumului de alcool sau substanțe cu efect psihoactiv.

Ca urmare a abaterilor constatate polițiștii rutieri au aplicat 249 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare de aproximativ 55.000 de lei. De asemenea, au fost reținute 15 permise de conducere și retrase 18 certificate de înmatriculare.

Din punct de vedere al abaterilor ce atrag răspunderea contravențională, din totalul sancțiunilor la regimul rutier, 44 au fost ca urmare a depășirii vitezei legale.

Depistat de polițiștii rutieri conducând cu viteză excesivă

În ziua de 07 ianuarie 2025, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung au depistat un bărbat de 31 de ani, din Mihăești, care conducea un autoturism pe DN 73, pe raza localității de domiciliu, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 118 de km/h.

Ca urmare a abaterii constratate, conducătorul auto în cauză a fost sancționat contravențional, conform OUG 195/2002R, iar permisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 90 de zile.

Depistat conducând fără drept

În ziua de 7 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Valea Mare Pravăț au depistat un bărbat de 26 de ani, din aceeași localitate, care conducea un autoturism pe raza de competență, iar în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române a rezultat că cel în cauză figura cu dreptul de a conduce suspendat.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără drept, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor legale care se impun.

Tânăr depistat conducând cu permisul suspendat

În ziua de 7 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Buzoești au depistat un tânăr de 22 de ani, din Ungheni, care conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu, iar în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române a rezultat că cel în cauză figura cu dreptul de a conduce suspendat.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără drept, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor legale care se impun.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

49,800FaniÎmi place
3,190AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

administrare site, mentenanta site, intretinere site