Salvați Salvamont-ul!
Facem apel la toți cetățenii care au fost ajutați vreodată de salvamontiștii argeșeni sau cărora aceștia le-au salvat viața, precum și la cetățenii care înțeleg interesul public și importanța acestui serviciu, să ia atitudine și să susțină Salvamont Argeș prin semnarea petiției online de la adresa de mai jos:
Ordonanța prevede că toate instituțiile care nu au 50 de angajați se comasează, iar în urma comasării trebuie ca personalul să fie redus cu 15%. Salvamont Argeș numără 26 de oameni, foarte bine pregătiți. Este o meserie „de nișă”, experiența și capacitățile lor sunt indiscutabile. Să fii salvator montan nu e practic o meserie, este o vocație. 《 Noi am fost subdimensionați de zeci de ani, abia în ultimii 2-3 ani am reușit să începem să ne formăm cu adevărat. Anul trecut am angajat 5 colegi. Acum să-i dau afară? Sunt tineri faini, de viitor. Sunt oameni educați, antrenați, care și-au lăsat joburi bune ca să devină salvatori montani. Păi ăștia în vecii vecilor n-or să mai vrea să audă de Salvamont》, ne spune Ion Sănduloiu, directorul Salvamont Argeș.
Să nu repetăm greșelile pe care le-a făcut administrația Băsescu, în urmă cu 15 ani, atunci când s-a dorit reducerea posturilor bugetare. Intenția e bună, dar urmările? S-au desființat spitale, vă aduceți aminte. S-a dorit reducerea cheltuielilor bugetare cu orice preț. Dar prețul a fost mare nu numai pentru cei care au rămas fără job, ci și pentru cetățeni. De acord că trebuie reduse cheltuielile bugetare. De acord că aparatul bugetar e mare, poate supradimensionat. De acord că salariile și beneficiile bugetarilor le depășesc cu mult pe cele din mediul privat, ceea ce nu e corect. Dar reforma trebuie aplicată cu discernământ și grijă mai ales în punctele vulnerabile ale unui sistem care abia mai funcționează. E ușor să dărâmi, dar mult mai greu să reconstruiești! Instituția SALVAMONT odată „omorâtă” nu o mai poți reînvia. Pentru că SALVAMONT sunt oamenii.
În concluzie, Ordonanța Guvernului prin care se dorește reducerea posturilor bugetarilor nu trebuie să afecteze Salvamont. Ei trebuie să reprezinte excepția de la regulă. Ei sunt unici atât prin modul de acțiune, cât și prin importanța muncii lor.
Semnați petiția! Salvați SALVAMONT!