Salvamont Argeș, premiată de Consiliul Județean înainte de Ziua Națională a Salvamont România

Echipa Salvamont Argeș a fost premiată, joi, în cadrul ședinței Consiliului Județean Argeș, pentru activitatea desfășurată în slujba salvării de vieți omenești în zona montană. Distincția a fost acordată în contextul apropierii Zilei Salvamont România, marcată anual la 1 august.

Președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, a transmis că gestul reprezintă un semn de respect și recunoștință pentru salvamontiștii care intervin în condiții dificile, uneori extreme, pentru a-i aduce în siguranță pe cei aflați în pericol.

„Sunt oameni care intervin în condiții dificile, uneori extreme, pentru ca alții să ajungă în siguranță acasă. Le mulțumesc pentru curaj, profesionalism și devotament”, a transmis președintele CJ Argeș.

Acesta a amintit și investițiile realizate în ultimii ani de Consiliul Județean Argeș pentru modernizarea dotărilor Serviciului Salvamont, precum și pentru modernizarea bazei de la Cota 2000, proiect derulat cu sprijinul parlamentarilor PSD Argeș și aflat în curs de finalizare.

Cu prilejul Zilei Salvamont România, argeșenii sunt invitați sâmbătă, 1 august, începând cu ora 10:00, în Lunca Argeșului din Pitești, unde Salvamont Argeș va organiza o prezentare a activității sale. Cei prezenți vor putea vedea echipamentele utilizate în misiuni, tehnica de intervenție și câinii special antrenați pentru operațiunile de salvare.

Evenimentul își propune să aducă mai aproape de comunitate activitatea salvamontiștilor, considerați adevărați eroi ai muntelui pentru profesionalismul și dedicarea de care dau dovadă în fiecare intervenție.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI