Să luăm aminte!
„…Cuvântul era lumina cea adevărată care, venind în lume, luminează pe tot omul…”
Astfel glăsuind Biblia, în Evanghelia după Ioan, înţelegem că, prin Cuvânt, Dumnezeu a dorit să lumineze sufletul omului, dăruindu-i şi „sfat, şi limbă, şi ochi, şi urechi, şi inimă, i-a dat minte să gândească, să iubească, să cunoască lumea, să-şi mărturisească ideile, dorinţele, sentimentele. Viața ar fi imposibilă fără vedere, auz, simţuri, sentimente, miros, gândit, vorbit.”
Ce ne-a rămas de făcut, nouă, urmaşilor alungaţilor din Rai Adam şi Eva? Să alungăm duhul gândurilor rele (ura, lăcomia, hoţia, tâlhăria, egoismul, făţărnicia, destrăbălarea, toate aspectele unei existenţe diabolice, cu încărcătură imorală şi distructivă). Să încetăm agresiunea asupra Naturii, Apei, Aerului, Pământului, asupra tuturor darurilor dumnezeieşti.
…Dar se vorbea o singură limbă, iar oamenii, tentaţi spre cele rele, hotărât-au să ridice cetate şi turn cu vârful până la cer. Atunci Dumnezeu a zis: „Haide, dar, să Ne pogorâm şi să amestecăm limbile lor”. Aşa a şi făcut, după care i-a împrăştiat pe toată întinderea Pământului. Cei aşezaţi în Grădina Maicii Domnului au rămas cu frumoasa limbă românească, izvorând din graiul strămoșilor, din harul şi din truda iluminiştilor trecutului şi ai prezentului, a cărturarilor de ieri şi de azi. Să luăm însă aminte şi să-I mulţumim Atoatefăcătorului, că ne-a trimis pe Eminescu spre ”a turna în formă nouă limba veche și-nțeleaptă, dulce ca un fagure de miere”.
