În sedința de astăzi a Camerei Deputaților a fost votat un proiect de lege care incriminează instigarea la violență, ură sau discriminare împotriva unei persoane sau a unui grup de persoane pe motiv că face parte dintr-o categorie de persoane definite pe criterii de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie ori apartenență politică, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecție HIV/SIDA ori pentru alte criterii de același fel considerate de făptuitor drept cauze ale inferiorității unei persoane în raport cu celelalte.
Initial, proiectul de lege avea ca scop punerea în acord a Codului Penal cu o directivă europeană privind discriminarea pe criterii etnice, de rasă, sex etc. Dar un amendament introdus ulterior incriminează și delictul de opinie pe motiv de apartenență politică și prevede pedeapsa cu închisoarea de la 6 luni până la 3 ani sau cu amendă.
Așadar, orice critică mai dură a unui cetățean (sau a unui jurnalist) la adresa unui politician va putea fi interpretată drept instigare la ură.
Proiectul va merge la promulgare in forma adoptată azi, Camera Deputaților fiind cameră decizională.