S-a stins din viață eruditul literat și istoric cu origini argeșene Dan Zamfirescu, prof.univ.dr., istoric și bizantinolog, editor și publicist, membru titular al Academiei Oamenilor de Știință din România, director al Editurii Roza Vânturilor.
Profesorul și istoricul literar Dan Zamfirescu, fiu al comunei Căteasca (unde avea și o casă – un așa zis conac moștenit de la înaintași), fiind descendent al unei familii de boieri, s-a stins din viață noaptea trecută, la vârsta de 90 de ani, la București, acolo unde s-a născut, a trăit, a profesat și a scris operele pe care le redăm la sfârșitul articolului.
Dintre toate operele sale, reprezentativă rămâne: ”Neagoe Basarab și învățăturile către fiul său Teodosie. Probleme controversate” (1973), care a schimbat centrul de greutate în privința culturii din Țările Românești în perioada medievală și a demonstrat, într-o perioadă de deschidere, dar totuși în vremea comunismului, faptul că duhul ortodoxiei era diferit de mentalitatea occidentală. Probabil că această carte a cântărit mult în decizia Sf. Sinod de canonizare a marelui domnitor creștin: Neagoe Basarab.
Dan Zamfirescu a publicat cercetări istorice și filologice serioase ce au contribuit la cunoașterea culturii și literaturii române vechi, dar a lansat în același timp ipoteze cu privire la importanța acestor valori culturale în ansamblul culturii europene. Este considerat unul dintre cei mai importanți ideologi ai protocronismului românesc.
S-a născut la București în 21 decembrie 1933. A studiat la Liceul „I. L. Caragiale” din București (1944-1952) și la Institutele Teologice din Sibiu (1952-1954) și București (1954-1956), urmând apoi cursuri de doctorat în specialitatea Bizantinologie (1956-1959). Și-a continuat studiile la Facultatea de Limbi slave din București (1961-1966), unde a obținut în 1971 titlul de doctor în filologie.
După absolvirea cursurilor de doctorat la Institutul Teologic din București a lucrat în redacția revistelor Patriarhiei și la Biblioteca Patriarhiei (1959-1960), la Asociația Slaviștilor (1961-1968), în redacția revistei Contemporanul (1968-1973). A fost ziarist „liber profesionist” în anii 1973-1989.
A debutat ca ziarist în 1962 în paginile revistei Luceafărul, colaborând apoi cu articole și studii despre cultura românească veche și modernă și despre spiritualitatea ortodoxă românească la Gazeta literară, România literară, Ateneu, Scînteia, Scînteia tineretului, România liberă, Săptămâna, Flacăra, Viața studențească ș.a.
În 1990 a devenit director al Editurii Roza Vânturilor, care va publica lucrările unor scriitori ca Nichifor Crainic și Mircea Eliade, prefațate de Dan Zamfirescu. În anul 1994 a devenit profesor la Facultatea de Teologie-Litere a Universității din Târgoviște. A fost ales membru al Academiei Oamenilor de Știință din România (AOSR), Secția de științe istorice și arheologice.
Articolele publicate în Luceafărul, Săptămâna, Scînteia tineretului și Suplimentul literar și artistic al Scînteii tineretului de Dan Zamfirescu, Artur Silvestru, Corneliu Vadim Tudor, Eugen Barbu, Dan Ciachir, Ion Coja, Mariana Brăescu, Fănuș Băileșteanu, Ioan Alexandru, Eugen Florescu, Ion Lăncrănjan ș.a. au susținut fervent acest propagandism al protocronismului.
Preocupările protocroniste ale lui Dan Zamfirescu au continuat și după Revoluția din decembrie 1989, fiind publicate volume noi. El a primit Premiul Național al Fundației România Mare în 1992, fiind elogiat de Corneliu Vadim Tudor ca „un scriitor genial”, „de o rectitudine morală extraordinară”. Revista România Mare are, în opinia lui Dan Zamfirescu, misiunea de a salva „neamul de la dezastrul sufletesc programat”.
A fost decorat în februarie 2004 cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, Categoria G – „Cultele”, „în semn de apreciere deosebită pentru activitatea susținută în domeniul cultelor, pentru spiritul ecumenic și civic dovedit și pentru contribuția avută la întărirea legăturilor interconfesionale, de bună și pașnică conviețuire între toți oamenii”.
A fost însă și un personaj controversat, întrucât s-a descoperit că ar fi fost colaborator al Securității.
Opere:
– Studii și articole de literatură română veche, București, 1967;
– România – pămînt de civilizație și sinteză. Articole și reportaje, București, 1969;
– Literatura română veche (1402-1647). Introducere, ediție îngrijită și note de G. Mihăilă și Dan Zamfirescu, 2 vol., București, 1969;
– Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie. Text ales și stabilit de Florica Moisil și Dan Zamfirescu. Cu o nouă traducere a originalului slavon de G. Mihăilă. Studiu întroductiv și note de Dan Zamfirescu și G. Mihăilă, București, 1970;
– Atitudini, București, 1970;
– Spre noi înșine. Eseuri despre problemele culturii române actuale, București, 1971;
– Neagoe Basarab: 1512-1521. La 460 de ani de la urcarea sa pe tronul Țării Românești, București, 1972 (coord. științific);
– Neagoe Basarab și învățăturile către fiul său Teodosie. Probleme controversate, București, 1973;
– Permanența patriei, București, 1975;
– Istorie și cultură, București, 1975;
– Independență și cultură, București, 1977;
– Via magna, București, 1979;
– N. Iorga. Etape către o monografie, București, 1981;
– Contribuții la istoria literaturii române vechi: : cronica lui Mihai Viteazul, București, 1981;
– Accente și profiluri (1963-1983), București, 1983;
– Un om pentru istorie, București, 1985;
– O carte fundamentală a culturii europene, broșura însoțitoare a ediției Dobrotoljubie: La Philocalie slavonne de Païssy Velichkovsky; Réproduction anastatique intégrale de l’édition princeps, Moscou, 1793, soignée et presentée par Dan Zamfiresco, Ed. Roza Vânturilor, București, 1990 (s-a tipărit și în limbile engleză și ucraineană);
– Ortodoxie și romano-catolicism în specificul existenței lor istorice, București, 1992;
– Războiul împotriva poporului român, București, 1993;
– Fenomenul Caritas sau mântuirea românilor prin ei înșiși, București, Editura Roza Vanturilor, 1993;
– Regele și Mareșalul, București, 1994;
– Lucian Blagasși condiția culturii românești, București, 1995;
– Mircea cel Mare, factor hotărâtor în configurarea politico-istorică a Sud-Estului european, în colab. cu Fănuș Neagu, Virgil Joița, București, Editura Roza Vânturilor, 1995;
– Cultura română, o mare cultură cu destin universal, București, Editura Roza Vânturilor, 1996;
– Paisianismul – Un moment românesc în istoria spiritualității europene, Editura Roza Vânturilor, 1996;
– A treia Europă: alternativa realistă la iluziile sinucigașe, București, Editura Roza Vânturilor, 1997;
– Cultura româna: sinteza europeană, București, Litera Internațional, 2002;
– Istorie și cultură, vol. I-II, București, Editura Roza Vânturilor, 2003;
– Locul si rolul culturii române în Europa și în lume: discurs de recepție, rostit la 28 ianuarie 2005 in Sala de festivități a Universității „Valahia” din Targoviște, Editura Roza Vânturilor, 2006;
– Spre o nouă contraofensivă spirituală, București, Editura Roza Vânturilor, 2006;
– Istoria Românilor văzută de Neagu Djuvara: fals științific sau trădare de țară?, București, Editura Roza Vânturilor, 2012;
– O nouă viziune asupra istoriei culturii bulgare din secolele XIV-XVIII, București, Editura Roza Vânturilor, 2013;
– Cartea românească de învățătură a Sfântului Ierarh Varlaam, București, Editura Roza Vânturilor, 2013;
– Marile Minee de lectură de la Tarnovo ale Patriarhului Eftimie, București, Editura Roza Vânturilor, 2015;
– Împotriva distrugerii României, București, Editura Roza Vânturilor, 2017;
– Mircea cel Mare. Domnul ortodoxiei biruitoare. Argumente pentru canonizare, București, Editura Roza Vânturilor, 2019;
– Apărarea prin Biserică, Mitropolitul Moldovei Gheorghe al IV-lea (1722-1729) și istoria cărții românești din secolele XVI-XVIII, București, Editura Roza Vânturilor, 2019.
Știm că încă lucra la scrierea unor opere, dar cel mai probabil nu a reușit să le termine și să le publice. Cel mai probabil vor fi publicate postum.
Dumnezeu să-l odihnească!
Foto: catavencii.ro
