10.1 C
Pitești
23 mart. 2025

S-a răsturnat peste un gard

Aproape de ora 17:00, pompierii de la Garda de Intervenție Topoloveni au fost solicitați să intervină la un accident rutier în care un autoturism a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat peste un gard în localitatea Bogați.

În momentul în care pompierii au ajuns la fața locului, nu au găsit victime ale incidentului.
S-au asigurat măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor.

Vom reveni cu precizări de la poliție.

UPDATE: Polițiștii Secției de Poliție Rurală Leordeni au fost sesizați, în această după-amiază, cu privire la producerea unui eveniment rutier pe raza localității Bogați, în urma căruia un autoturism s-a răsturnat în afara carosabilului.

Inițial, la fața locului nu a fost găsită nici o persoană. Ulterior, în urma verificărilor desfășurate de polițiști, a fost identificat un tânăr de 21 de ani, din aceeași localitate, care ar fi condus autoturismul în cauză, la momentul producerii evenimentului rutier.

Din primele cercetări s-a stabilit că tânărul, care nu deține permis de conducere, ar fi condus autoturismul pe DJ 702D, din direcția locuinței sale spre centrul localității, iar pe fondul vitezei neadaptate la carosabilul umed, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, răsturnându-se în afara carosabilului, peste gardul unei proprietăți.

Din fericire, în urma evenimentului rutier nu a rezultat rănirea niciunei persoane.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 335 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress