19.7 C
Pitești
22 mai 2025

S-a mai stins un călușar!

S-a mai stins un călușar!

Profesoara Loredana Costache, energica directoare a Căminului Cultural Hârsești și fostă jurnalistă, ne aduce o veste tristă pentru lumea satului și a tradițiilor românești. S-a mai stins un călușar, dintre cei care duceau tradițiile dansului popular mai departe către cei tineri, BARBU BREZOI:

<<🖤Ni s-a mai stins un călușar….
Peste vreo două ceasuri, Nea Barbu Brezoi, al lu’ Efente, din satul Martalogi al Hârseștiului, va pleca pe cel din urmă drum, spre adormire veșnică și eternă neuitare.

Avea 73 de ani, dar în ultimii de viață, o boală ticăloasă l-a făcut neputincios și nu l-a mai lăsat să joace călușu’, dansul care îl făcea atât de fericit…! Când l-am cunoscut eu, nea Barbu era proaspăt pensionar, întors acasă, în bătătură, după o viață de muncă prin țară, ca sudor priceput și meseriaș apreciat, ale cărui mâini au sudat, printre altele, și cele patru turbine ale barajului Vidraru.

„De-acu’, sunt liber, să mă chemi oricând domn’șoară, să joc, că mă bucur să văd cum ai făcut și ai gătit ceata asta la loc, să mai semănăm și noi a călușari, cum eram odată…!”.
Și de-atunci, nea Barbu a tot venit, mereu cu zâmbetul pe buze, cu ochii blânzi, cu vorbe bune și respectuoase, până când, încet-încet, l-au cuprins boala și neputința, țintuindu-l locului. Și totuși, picioarele lui slăbite, fără vlagă, mai frământau dureros pământul, ca într-un joc neuitat, atunci când sufletul lui de călușar bătrân simțea venind vremea călușului de Rusalii…!
De astăzi, nea Barbu se va odihni pe veci în același cimitir în care doarme și vătaful nea Niculaie al Goandii, iar la Ciobani, noi vom aprinde de-acum lumânări la două căpătâie de călușari care au purtat în jocul lor, la opincile cu zurgălăi și la pălăria cu mărgele, numele, tradiția și simbolul comunei Hârsești.

🩶N-o să te uităm, nea Barbule…!
Și o să-ți pomenim întotdeauna mâinile pricepute de sudor, dar și picioarele devotate de călușar în vatra satului de pe Valea Cotmenei…!>>

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress