S-a făcut recepția la noua Unitate de Primiri Urgențe (U.P.U.) a Spitalului Județean de Urgență Pitești.
Miercuri, 18 septembrie 2024, avut loc recepția lucrărilor de la noua Unitate de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Pitești.
Unitatea va avea echipamente medicale noi și moderne, Computer Tomograf și echipament Roentgen, mobilier pentru interior și exterior și spații generoase pentru intervențiile medicale de urgență acordate pacienților.
„EXTINDERE ȘI DOTARE SPAȚII URGENȚĂ ȘI AMENAJĂRI INCINTĂ SPITAL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ PITEȘTI” este un proiect accesat de Consiliul Județean Argeş pe fonduri europene.
”Este o zi importantă pentru sistemul medical argeșean și sunt bucuros că fac parte dintr-o echipă care a depus eforturi foarte mari pentru a duce la bun sfârșit acest proiect foarte drag sufletului meu. Unitatea de Primiri Urgențe este interfața sistemului medical cu pacienții. Necesitatea unei U.P.U. extinsă și modernizată la Spitalul Județean era evidentă, având în vedere numărul mare de pacienți care se prezintă zilnic. Este cunoscut faptul că au fost zile în care medicii au primit și sute de cazuri. Numai anul trecut, spre exemplu, s-au consultat și tratat în regim de urgență 67021 pacienți. Vorbim, totuși, de urgențe, acolo unde timpul de intervenție este esențial. Prin realizarea acestui proiect, Spitalul Judeţean de Urgenţă Pitești va avea una dintre cele mai moderne Unităţi de Primiri Urgențe din ţară. Spaţiul a fost modernizat, extins și dotat cu aparatură medicală astfel încât să poată fi asigurată activitatea medicală de urgenţă în condiţii optime şi de eficienţă maximă, credem noi. Cert este că noi, Consiliul Județean Argeş, am depus, în acești 4 ani, toate eforturile pentru a extinde și moderniza infrastructura de sănătate în cele 9 unități medicale pe care le avem în administrare. Am investit peste 70 de milioane de euro, fonduri europene, guvernamentale și fonduri din bugetul propriu al consiliului.” – a spus Marius Nicolaescu, vicepreședinte Consiliul Județean Argeş.