România, campioană mondială la Minifotbal, după o finală dramatică
Echipa națională a României a câștigat finala Campionatului Mondial de Minifotbal de la Ras al Khaimah (Emiratele Arabe Unite) la loviturile de departajare, 14-13 împotriva Kazahstanului.
România – Kazahstan 2-2 (14-13 după loviturile de departajare), în finala CM Minifotbal 2023
Tricolorii au câștigat astăzi, 4 noiembrie, singurul trofeu major care lipsea din vitrina naționalei. Kazahii au deschis scorul în finalul primei reprize, la prima lor fază periculoasă, prin autogolul lui Ungur.
După o primă repriză foarte bună, România a cedat inițiativa în partea secundă, iar Tarzhanov a făcut 2-0 în minutul 37.
Finalul a fost incendiar. Balog a transformat o lovitură de pedeapsă acordată de VAR în minutul 49, iar în minutele suplimentare tricolorii au dat lovitura prin același jucător, care a trimis meciul în prelungiri.
Deși România a fost mai periculoasă în cele două reprize de câte cinci minute, câștigătoarea s-a decis după executarea loviturilor de la 7 metri.
„Loteria penalty-urilor” a fost una dramatică, după primele trei serii cele două echipe au mers cap la cap, iar în trei rânduri când kazahii au ratat, au făcut-o și românii.
La final, scorul a fost 14-13 pentru naționala noastră, pregătită de Virgil Bejenaru, care l-a avut în teren și pe fostul internațional Alexandru Bourceanu.
Doi jucători ai naționalei noastre au fost premiați și individual. Este vorba despre portarul Dragoș Nițu, cel care a fost desemnat cel mai bun jucător al turneului, și Marius Balogh, golgheterul turneului (6 reușite).
Componența echipei campioane (din păcate, nimeni din Argeș, deși acest sport este prezent în județul nostru și se bucură de popularitate):
Portari: Ionuț Neacșa – 34 ani (Nova Vita Târgu Mureș)
Dragoș Nițu – 28 ani (Reggio Liriada Brașov)
Laszlo Klein – 47 ani (Nova Vita Târgu Mureș)
Jucători:
Vasile Pop – 32 ani (Sam Vig CCM Bistrița)
Mircea Popa – 35 ani (Juventus Sibiu)
Andrei Balea – 30 ani (Nova Vita Târgu Mureș)
Mircea Ungur – 34 ani (Nova Vita Târgu Mureș)
Andrei Nemițanu – 30 ani (Glissando Timișoara)
Vlad Mocanu – 24 ani (Premier Iași)
Bogdan Covaci – 34 ani (Sam Vig CCM Bistrița)
Andrei Ferik – 25 ani (Bad Boys Oradea)
Saron Chirică – 30 ani (Old Boys București)
Marius Balogh – 23 ani (Bad Boys Oradea)
Andrei Șumălan – 29 ani (Bad Boys Oradea)
Gabriel Dumitrașcu – 23 ani (Chedra TAX Ploiești)
Alex Bourceanu – 38 ani (Ajax Dulcisimo Galați)
Staff:
Virgil Bejenaru – antrenor
Laszlo Klein – antrenor secund
Dan Ștefan Cojocaru – manager
Echipa națională de minifotbal a României este cea mai titrată națională din istoria minifotbalului european, cu 6 titluri continentale (2010-2015) și 2 medalii de argint.
România a cucerit două medalii de bronz la Campionatul Mondial (SUA 2015 și Australia 2019).
Rezultatele României la CM Minifotbal 2023:
Grupe: 10-1 vs Sudan, 3-2 vs Spania, 0-0 vs SUA
Optimi: 7-0 vs Thailanda
Sferturi: 2-0 vs Emiratele Arabe Unite
Semifinale: 3-0 vs Ungaria
Finala: 14-13 vs Kazahstan