9.5 C
Pitești
29 mart. 2024

Robert Glință, idolul lui David Popovici: „Îmi era tare rușine să cer o poză cu el”

David Popovici și Robert Glință au revenit, duminică seară, în țară. Cei doi înotători au reprezentat cu succes România la Campionatele Mondiale de la Budapesta. Popovici, în vârstă de doar 17 ani, a doborât recordurile la 100 și 200 metri, la juniori, și a devenit primul dublu campion din istoria țării. Glință s-a clasat pe locul 5 la proba de 50 de metri la Campionatele Mondiale.
Robert Glință și David Popovici au fost așteptați de Camelia Potec (șefa Federației de Natație), ministrul Eduard Novak, Mihai Covaliu (șeful COSR) și alte oficialități.
David Popovici le-a mulțumit celor care au fost alături de el și a spus despre Robert Glință că i-a fost idol. „Voi continua să fac asta pentru că eu, la rândul meu, am avut idoli. Sunt onorat să fiu numit idolul unor copii. Îmi aduc aminte când l-am văzut prima dată pe Robert Glință, în 2016, la Internaționalele României, ținute la bazinul de la Dinamo, că îmi era tare rușine să cer o poză cu el, să cer un autograf.
Ai mei m-au împins, așa cum fac și acum părinții cu copii care vor să facă poze cu mine: ‘Hai, hai, fă poză cu el. / Dar nu vreau să merg. / Du-te, du-te, că e ok’. Și a fost foarte ok, pentru că Robert a fost și este un băiat foarte deschis, e și el idolul multor copii.
Sper ca, împreună, să fim cei mai mari idoli din sport, poate. Robert mi-a spus atunci că a fost primul autograf pe care l-a dat vreodată și încă îl am undeva, prin sertare.
E un lucru frumos să ai idoli și oameni pe care poți să-i urmărești cu sufletul la gură și care să te inspire atât de tare, cum sper că fac și eu acum”, a precizat Popovici.
„Niciodată nu m-am simțit atât de special”
Glință a făcut o declarație emoționantă către Popovici mulțumindu-i că „e contemporan cu el” și spunând că nu s-ar fi bucurat de atenție fără „rezultatele colosale” ale adolescentului de 17 ani: „Sunteți foarte mulți aici, sunt extrem de recunoscător și eu. Eu am o oarecare istorie de participare la competiții internaționale, dar nu ne-am confruntat niciodată cu o masă așa mare de oameni. Niciodată nu m-am simțit atât de special. Fără aceste rezultate colosale nici eu nu mă bucuram de această atenție. Îți mulțumesc ție, David, că sunt contemporan cu tine”.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

11,000FaniÎmi place
2,350AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img

NOUTĂȚI