Reținut pentru tentativă de viol

În ziua de 06 octombrie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale Pitești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de tentativă de viol, și au reținut un bărbat de 49 de ani, din Pitești.

Din cercetări s-a stabilit că în ziua de 02 octombrie a.c., bărbatul ar fi încercat să întrețină relații sexuale cu o femeie, prin întrebuințarea de acte de violență, după ce a condus-o într-un parc, urmărind-o după ce persoana vătămată a intrat în toaletă.

Pentru administrarea probatoriului, în dimineața zilei de 06 octombrie a.c., polițiștii au efectuat o percheziție la locuința celui în cauză, în urma căreia au descoperit și ridicat mai multe mijloace de probă.

După administrarea probatoriului, bărbatul, care are antecedente penale, a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând să fie prezentat în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

UPDATE: bărbatul a fost prezentat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești în fața instanței, iar Judecătoria Pitești a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI