În data de 24 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Costești, cu sprijinul polițiștilor Secției de Poliție Rurală Lunca Corbului au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, privind săvârșirea infracțiunilor de evadare și furt calificat, și au reținut un bărbat de 50 de ani, din Bârla.
Din cercetări s-a stabilit că în noaptea de 22 spre 23 septembrie 2026, un bărbat de 50 de ani, din Bărla, față de care era instituită de către instanța de judecată măsura arestului la domiciliu, a părăsit imobilul unde executa măsura, ulterior sustrăgând un autoturism din curtea unei locuințe din apropiere, cu care s-a deplasat pe raza județului Gorj.
În dimineața zilei de 23 septembrie a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurală Lunca Corbului au stabilit că cel în cauză nu se afla la domiciliu, încălcând măsura preventivă de arest la domiciliu.
Ulterior, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Costești au fost sesizați despre faptul că bărbatul de 50 de ani a fost implicat într-un eveniment rutier pe raza localității Scoarța, județul Gorj.
În cursul aceleiași zile, în jurul orei 10:00, polițiștii argeșeni au fost sesizați de către o fermeie din Bârla despre faptul că în cursul nopții, autoturismul ce se afla în curtea locuinței i-ar fi fost sustras, iar din verificările ce au urmat s-a stabilit că autoturismul cu care bărbatul în cauză a fost implicat în evenimentul rutier de pe raza județului Gorj este autovehiculul la care femeia în cauză face referire.
În cauză a fost întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunilor de evadare și furt calificat, în care cercetările se efectuează sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, de către polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Orașulșui Costești.
În ziua de 24 septembrie, polițiștii l-au condus pe cel în cauză la sediul poliției, iar în urma administrării probatoriului și parcurgerii etapelor procesuale, *bărbatul de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore* , pe bază de ordonanță, urmând ca acesta să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, cu propunere de luarea a unei măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, pentru stabilirea întregii activități infracționale și a tuturor împrejurărilor în care faptele au fost săvârșite.
ACTUALIZARE:
Bărbatul a fost prezentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Costești în fața instanței competente, iar Judecătoria Costești a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.


