-0.1 C
Pitești
19 mart. 2025

Renault și-a vândut activele din Rusia statului rus

Constructorul francez de automobile Renault şi-a vândut activele din Rusia statului rus, au anunţat azi cele două părţi. Grupul francez precizează că-şi pătrează opţiunea de a cumpăra înapoi, timp de şase ani, acţiunile la Avtovaz, producătorul Lada.
„S-au semnat acorduri în vederea unui transfer al activelor ruseşti ale grupului Renault Federaţiei ruse şi Guvernului de la Moscova”, anunţă într-un comunicat Ministerul rus al Industriei şi Comerţului. Niciun detaliu financiar nu a fost furnizat, însă ministrul rus al Industriei şi Comerţului, Denis Manturov, declara în aprilie că Renault prevedea să-şi vândă activele ruseşti la valoarea „simbolică de o rublă”.
Rusia este a doua piaţă a grupului Renault în lume, în urma Europei, cu aproape 500.000 de vehicule vândute în 2021, însă prezenţa grupului în această ţară este pusă în discuţie de la începutul ofensivei ruse în Ucraina. Grupul auto se confruntă cu probleme de logistică, din cauza unei penurii de piese de schimb importate datorată sancţiunilor occidentale. Avtovaz a fost nevoit, din această cauză, să-şi trimită angajaţii în concediu plătit, timp de trei săptămâni, în aprilie, după ce şi-a oprit cea mai mare parte a producţiei.

 

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress