Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni anunță că ïn vederea desfășurării cât mai eficient a programului de colectare a crengilor generate în gospodăriile individuale în orașul Mioveni, trebuie respectate câteva reguli:
- Crengile și ramurile trebuie tăiate la dimensiunea de max. 2 metri și vor fi legate în mănunchi, în caz contrar 𝐍𝐔 𝐕𝐎𝐑 𝐅𝐈 𝐑𝐈𝐃𝐈𝐂𝐀𝐓𝐄!
- Deșeurile se vor amplasa organizat, într-un singur loc, compact, unde este posibil și accesul auto în vederea încărcării acestora în mijlocul de transport.
- Deșeurile supuse colectării trebuie depozitate așa cum am precizat anterior cu o zi înainte de data programată, sau cel târziu la prima oră a dimineții zilei colectării.
- Nu amestecați deșeurile vegetale cu alte categorii de deșeuri!
❗️Abandonarea oricărui tip de deșeu pe domeniul public, în afara perioadei comunicate și fără respectarea condițiilor stabilite, constituie contravenție și va fi sancționată conform prevederilor legale în vigoare.
În pozele atașate puteți observa că cerintele noastre nu sunt respectate, caz în care acestea nu vor fi ridicate.




