Regal folcloric – Festivalul Internațional „Carpați” la Pitești
Au fost 5 zile de festival, pline de culoare, muzică și emoție, în orașele județului, iar în ultima zi, ieri, 5 iulie, la PITEȘTI, s-a scris un final de poveste – Închiderea celei de-a XXXVIII-a ediții a Festivalului Internațional de Folclor „Carpați”.
Piteștenii au beneficiat de o spectaculoasă paradă a ansamblurilor de dans folcloric începând cu ora 18:00, pe traseul Piața Primăriei – Piața „Vasile Milea”.
![]()
![]()
Apoi, pe scena din Piața „Vasile Milea”, a avut loc un spectacol grandios, susținut de Orchestra „Doina Argeșului” și de ansamblurile folclorice participante:
🇷🇴 România – Pitești – ANSAMBLUL FOLCLORIC „DOINA ARGEȘULUI”
🇹🇷 Turcia – Ankara – POLATLI BELEDIYESI HALK OYUNLARI TOPLULULGU
🇷🇴 România – Tulcea – ANSAMBLUL FOLCLORIC „PLAI DE DOR NICULIȚEL”
🇧🇬 Bulgaria – SOFIA FOLKLORE ENSEMBLE „KREMIKOVTSI”
🇲🇰 Macedonia de Nord – ZKUD „NEGORCI”
🇷🇴 România – Ansamblul Folcloric “Doina Bascovului”
🇵🇱 Polonia – DANCE GROUP „KRĄG”
Am fost încântați să descoperim coregrafii spectaculoase ale grupurilor de dans din țară și din străinătate, costume tradiționale autentice, muzică live cu instrumente specifice, o atmosferă unică și electrizantă, cum doar la un final de festival se poate simți.
A fost o seară magică, prilej cu care s-a și închis această ediție specială a Festivalului Internaţional de Folclor „CARPAŢI” – JUBILEU – 50 de ani de tradiție în ARGEȘ.
Organizatorii: Consiliul Județean Argeș și Centrul „Doina Argeșului” și partenerii evenimentului: Primăria Municipiului Pitești, Primăria Municipiului Curtea de Argeș, Primăria Orașului Mioveni, Primăria Orașului Topoloveni, Primăria Orașului Costești,vă mulțumesc pentru prezență.
După 5 zile intense de festival, grupurile de dans folcloric participante la Festivalul Internațional de Folclor “Carpați” se întorc acasă cu imaginea unui ARGEȘ frumos, cald și primitor și cu experiența unui festival memorabil.
![]()
![]()
![]()

![]()


