În urmă cu circa o oră, pompierii au fost sesizați cu privire la existența unui miros de gaze în blocul G1 din cartierul Războieni din municipiul Pitești.
Forțele sosite la fața locului au încercat să găsească sursa mirosului și preventiv au evacuat aproximativ 30 adulți și aproximativ 20 minori.
Pompierii au pătruns într-un apartament și în interior au găsit un bărbat semiconștient. Forțele de intervenție sunt încă sunt la fața locului, cercetează toate spațiile.
Pompierii au intervenit cu o autospecială pentru stingerea incendiilor, o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat și o autospecială CBRN (de cercetare chimică biologică, radiologică și nucleară).
Salvatorii au pătruns pe fereastră într-un apartament situat la etajul I iar în interiorul locuinței era fum și miros de gaze.
Bărbatul găsit semiconștient, în vârstă de 50 de ani, este transportat la spital de către echipajul SMURD, iar un echipaj al SAJ a preluat o persoană de sex feminin care prezintă atac de panică și este transportată la Spitalul de Pediatrie.
UPDATE ora 22.00: Cauza este un aparat de gătit improvizat.
Ora 23.30: Persoanele evacuate s-au întors în locuințe și în continuare se fac cercetări alături de un echipaj al distribuitorului de gaze pentru identificarea altor scurgeri de gaze.
Până la acest moment a fost oprită alimentarea cu gaze la trei locuințe.
În locuința victimei a fost găsit un aparat de gătit improvizat, conectat la conducta de gaze.
În urma măsurătorilor, au fost identificate valori crescute ale prezenței gazului la alte două locuințe și s-a luat măsura de oprire a alimentării cu gaze.