Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, spune că a luat toate măsurile pentru ca în curând toate farmaciile să aibă cantități suficiente de medicamente antivirale, antitermice și antibiotice. El spune că s-a înregistrat o lipsă a acestora pentru că numărul cazurilor de îmbolnăviri a fost mult mai mare decât așteptările specialiștilor, pentru că s-a decalat cam cu o lună față de anii precedenți vârful epidemiei, când numărul de îmbolnăviri creștea mai mult în februarie. De asemenea, perioada aceasta de vârf a coincis cu liberele de sărbători. În plus, au existat si niște sincope în aprovizionarea cu materie primă din China și India, situație întâlnită în majoritatea țărilor europene nu numai în România, dar acum s-a rezolvat.
De asemenea, Rafila a spus că antibioticele și antiviralele se vor elibera numai cu rețetă de la medic, nu vom mai putea lua antibiotice „după ureche”. Este o măsură protectivă, nu restrictivă, pentru populație, a subliniat acesta.
„Precizarea pe care eu am făcut-o şi asupra căreia insist şi nu este o invenţie a mea sau o restricţie faptul că antiviralele şi antibioticele se eliberează numai pe bază de prescripţie medicală, asta e legea (…) Aşa e în toată Europa, deci nu e o situaţie particulară. Cred că şi noi trebuie să ne obişnuim că respectarea unor prevederi legale care nu sunt abuzive, ele sunt protective pentru populaţie, este un lucru absolut normal”, a spus Alexandru Rafila.