Spitalul Județean de Urgență Pitești anunță modificări în programul de funcționare cu ocazia zilei de 1 Mai, declarată zi liberă la nivel național.
Potrivit conducerii unității medicale, vineri, 1 mai 2026, activitatea în cadrul Ambulatoriului de Specialitate va fi suspendată, urmând să fie reluată luni, 4 mai.
Reprezentanții spitalului precizează că măsura este aplicată conform prevederilor legale și ale Contractului Colectiv de Muncă.
În același timp, serviciile medicale nu vor fi întrerupte, pacienții având în continuare acces la urgențe și la serviciile de gardă din cadrul secțiilor și al Unității de Primiri Urgențe (UPU).
Conducerea unității le mulțumește pacienților pentru înțelegere.


