Profesor universitar prins că a luat mită de 31 de ori
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 02 martie 2023, a inculpatului DINCĂ CRISTIAN-FLORIAN, profesor universitar în cadrul Universității Politehnice București și director al Departamentului de Producere și Utilizarea Energiei din cadrul aceleiași unități de învățământ, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată (31 acte materiale).
Procurorii anticorupție susțin că profesorul Cristian Dincă ar fi primit lună de lună aceste presupuse șpăgi de la o colegă care lucra la Facultatea de Energetică, dar și că după nu mai puțin de 31 de tranșe plătite – cu valori cuprinse între 1.000 și 6.700 de lei – femeia a decis să îl denunțe la DNA.
Profesorul universitar ar fi recunoscut că a primit banii, aproape 155.000 de lei în total. Deocamdată, apropiații lui susțin că ar fi fost cheltuiți integral pentru un proiect știițific – o instalație de transformare a biogazului în energie electrică – ce urma să fie folosit de studenții de la Politehnică.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea
Stare de fapt:
În perioada august 2020 – februarie 2023, inculpatul Dincă Cristian-Florian, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins și primit de la o persoană (martor în cauză), suma totală de 153.470 lei, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu Acesta era responsabil de proiect în cadrul proiectelor finanțate din fonduri nerambursabile “Asociat-474 PED/2020”, „Hybrid Solvent”, „In-No-Plastic”, „Dezvoltarea de solvent”, „Cap soft” derulate în cadrul Universității Politehnice din București.
Banii respectivi reprezentau aproximativ jumătate din indemnizația pe care martorul ar fi primit-o în contextul menționat mai sus, în calitate de angajat în cadrul proiectelor respective.
La data de 02 martie 2023, potrivit înțelegerii anterioare, inculpatul Dincă Cristian Florian ar fi primit de la martor suma de 6.000 de lei reprezentând tranșa aferentă salariului primit de acesta în luna februarie 2023, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
Inculpatului Dincă Cristian Florian i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
La data de 03 martie 2023, inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
《DNA face precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.》
Profesorul universitar prins că a luat mită de 31 de ori are venituri de 100.000 de euro pe an și o avere considerabilă
Profesorul universitar este un dascăl înstărit. Potrivit ultimei declarații de avere, Cristian Dincă ar fi încasat în precedentele 12 luni venituri de aproape jumătate de milion de lei, adică aproape 100.000 de euro. Și ar deține împreună cu soția lui, manager de top în industria hotelieră, mai multe proprietăţi: terenuri, o casă de locuit la Corbeanca și patru apartamente pe care le-a închiriat și de pe urma cărora a încasat alte 25.000 de lei.
Judecătorii au decis să îl plaseze sub control judiciar.
CITEȘTE ȘI: Polițist reținut de DNA pentru luare de mită