《Bogdan Olar va activa la Cancelaria Prefectului. Fost șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș, cu peste 20 de ani de experiență în teren pentru situații de urgență, Bogdan Olar va ocupa un post de consilier.
Sunt convins că va fi o colaborare ce ne va oferi o capacitate și mai bună de răspuns la nevoile argeșenilor》, spune prefectul Radu Perianu.
Departe de noi gândul de a-i contesta domnului Bogdan Olar capacitatea profesională, din contră, am aflat numai lucruri frumoase despre dânsul de la oamenii cu care a lucrat. Și de asemenea, un om care (încă) are ceva de oferit societății, e binevenit la muncă. Onest ar fi fost să se angajeze în mediul privat. Dar observăm că schema functionează în continuare: tânăr pensionar la stat, angajat imediat tot la stat.
După cum stiți, fostul șef al ISU Argeș s-a pensionat din sistem la 43 de ani. Au circulat atunci în mediul online numeroase supoziții cum că nu s-ar fi putut pensiona la așa o vârstă decât dacă ar fi fost din motive de sănătate. Posibil să fie chiar așa. Și să aibă drept de muncă 4 ore, adică grad III. Dar… tot la stat?