Printre… oameni de zăpadă!
Nu a nins foarte mult dar bucuria albului imaculat care a dominat câteva momente natura din jurul nostru și a acoperit mizeria lăsată pentru istorie de omul modern m-a făcut să ignor, pentru moment, mizeria morală întâlnită în toate sferele vieții sociale. Ca un făcut, a nins noaptea, dar puterea albului, curat ca sufletul unui copil, a învins, pentru câteva ore întunericul iar satisfacția reîntâlnirii cu iarna adevărată, deși de scurtă durată, a fost mai profundă și mai puternică față de toate neajunsurile și umilințele inventate de OM (niște oameni) pentru semenii săi (lor).
Am admirat și parcă am recitit ,,Iarna pe uliță” (Coșbuc), am asistat și apreciat tenacitatea și inventivitatea unor copii ,,constructori devotați” ai oamenilor de zăpadă cu… ,,ba al meu e mai frumos…” și dorința lor de a-i păstra mai multe zile, cârpindu-i cu bulgări pregătiți și păstrați lângă ,,operele lor” într-o concurență, nedeclarată, cu Meșterul Manole.
Un stat înghețat
Am ,,fugit” până la țară să admir coloanele de fum din hornurile caselor de țărani – uitați de guvern, care făceau legătura între pământ și cer, vizibile până la Bruxelles – unde se ,,clocește” o nouă taxă așteptată cu interes de niște politicieni depășiți de vremuri – taxa pe fum (fumăritul-coșăritul). Ne întoarcem în Evul Mediu.
Dar… gata! Am revenit la ,,normalul” zilelor noastre – mizerie cât cuprinde, minciună promovată la rang de adevăr, manipulare, ignoranță, sfidare, inflație, legi cârpite… de ,,Croitorașul cel viteaz” – 466 sunt cu ,,Atestat și ateliere”, bani negri (murdari) din care se hrănesc ,,căpușele sociale” protejate de instituțiile unui stat dacă nu înzăpezit, sigur înghețat.
„Măști neconforme”
Încerc să-mi explic, dar nu reușesc, cum se face că în perioada interdicției de a părăsi domiciliul sau dacă te deplasai în interes de serviciu erai oprit, blocat, anchetat și controlat de polițiști, jandarmi și militari, mascați și incoerenți în exprimare, pe motiv că pui în pericol (tu, necredinciosul) sănătatea oamenilor, niște indivizi beneficiau de contracte ,,grase” cu acest stat anemic fără ca ,,băieții” să-i deranjeze! Și aflăm acum că au adus prejudiciu bugetului, că au dat mită, cum s-au sustras de la niște obligații elementare cu niște măști… ,,neconforme”! Sumele prezentate de autorități sunt mici raportate la afacerile din această țară, gravitatea fiind în… neconforme! Aici trebuie analizat, investigat, prezentat – câți oameni au avut de suferit fiind obligați să folosească măști… neconforme!
Suntem conduși și manipulați de niște ,,măști neconforme”, cu doctorate… neconforme, cu concursuri neconforme, cu dotare intelectuală neconformă – neconformă cu funcția pe care o dețin! Dar vor dispărea și ei precum oamenii de zăpadă modelați de copii în parcul central al orașului. A rămas acolo un om al străzii, un ,,călugăr” rătăcit și uitat de semenii săi. Doarme, la minus 9 grade, noapte de noapte, într-o folie de plastic, lângă parcul cățeilor, ignorat și părăsit. Părăsit de ,,oamenii de zăpadă” și ignorat de cei cu inima de gheață și cu mâna lungă, sprijiniți vremelnic de… pungă. Dacă autoritățile îi vor găsi un loc călduț, pentru această iarnă, îi asigurăm noi medicamentația, inclusiv necesarul de…
ANTIVIRUS