Seria intâlnirilor primarului Cristian Gentea cu administratorii și președinții de bloc din Pitești a continuat azi cu Zona Centru. Întrunirea a avut loc la ora 17.30 în sala de sport a Școlii nr. 1 „Mihai Eminescu” din Pitești, la ea participând toți factorii de decizie din primărie cu atribuții în acest domeniu: city-managerul Lucrețiu Tudor, directorul Dănuț Teodorescu, precum și directorii societăților și serviciilor subordonate: Apă Canal, Termo Calor, Salubritate, Salpitflor Green, Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului mun. Pitești, Administrația Domeniului Public, Poliția Locală, șefa Biroului Îndrumare Asociații de Proprietari etc.
Au participat aproape 100 de administratori și președinți de asociații de proprietari, mulți dintre ei luând cuvântul și spunându-și problemele. Primarul Gentea a notat tot și a dat indicații clare celor în măsură să le rezolve, unele chiar începând de mâine. Din noianul de probleme ridicate la precedentele întâlniri cu administratorii de bloc din alte cartiere (Trivale, Găvana), primarul a spus că multe au fost deja rezolvate. Oricum, își dorește să le rezolve pe toate, speră insă să și poată fi găsită o cale de rezolvare legală și rapidă pentru cerințele cetățenilor exprimate prin reprezentanții lor, la aceste întâlniri.
Problemele expuse țin în general de salubritate/ghenele de gunoi, de locurile de parcare, de circulația publică pe aleile din zona blocurilor, de subsoluri inundate, de toaletarea pomilor și de ordinea publică (oamenii s-au plâns de oamenii străzii, de spații comerciale situate la parterul blocurilor care prin activitatea pe care o desfășoară fac zgomot, fum sau scot mirosuri deranjante, fac gunoi și îl aruncă necontrolat etc.).
Au fost discutate și probleme ce țin de lucrările care s-au făcut sau urmează să se facă în oraș, pe domeniul public, de programul de reabilitare termică a blocurilor, de procedura de reatestare a administratorilor etc.