0.4 C
Pitești
18 mart. 2025

Prima întâlnire în Liga I dintre CS Mioveni – Academica Clinceni

Cele două echipe se întâlnesc pentru prima dată în Liga I. Întâlnirile precedente dintre cele două echipe, evident în altă formație decât cea actuală, au fost doar în Liga a II-a, în anii 2016-2017-2018. Atunci echipele erau cam pe același eșalon valoric, acum este evident că lucrurile s-au schimbat. Nou-promovata echipă CS Mioveni este favorită în întâlnirea de azi, chiar dacă nu joacă pe propriul teren. Valoarea echipei din Mioveni și a antrenorului acesteia sunt net superioare.

Ora 16.50: Suntem pe stadionul din Ștefan cel Mare, pentru a vă transmite știri despre desfășurarea meciului.

Ora 17.00: Acum au sosit la stadion și jucătorii echipei argeșene (autocarul galben-verde al echipei noastre), iar antrenorul Alexandru Pelici participă la conferința de presă de dinaintea meciului.

Ora 17.20: Echipa din Mioveni a ieșit la încălzire. În tribune, nelipsitul susținător al echipei, primarul Mioveniului, Ion Georgescu. „Surprins” de ochiul aparatului foto în timp ce studia programul meciului, primarul a zâmbit, spunând că se pregătește să devină comentator, mai ceva ca Domozină.

Micuța, dar inimoasa galerie a echipei Mioveni se pregătește, își reglează vocea. Trebuie să se facă auzită.

Ora 17.40: Meciul este de interes pentru lumea fotbalului. La stadion a venit și fostul internațional Dănuț Lupu.

Mihai Stoichiță vine să-l salute pe primarul Mioveniului.

Ora 18.00. Începe meciul. Hai, băieți!

Ora 18.18: Moment de derută. Echipa gazdă reușește să înscrie primul gol. Începuse prea bine meciul! Uf!

Deși condusă din min.18, prin golul marcat de D.Ventura, echipa din Mioveni reușește să egaleze în minutul 77, prin golul marcat de Alexandru Buziuc din penalty. Bucurie în micuța noastră galerie.

Dar bucuria nu a ținut mult. În minutul 87 se dictează lovitură de la 11 m pentru Clinceni. Emoții mari, dar…  Răzvan Ducan apără, Bautista ratează! Scorul rămâne în continuare 1-1. Suntem în continuare pe val.

Fluier final, scor 1-1. Un rezultat care urcă echipa din Mioveni pe locul 7, cu 10 puncte, golaveraj 5:6.

Cei 25 de suporteri veniți de la Mioveni să încurajeze echipa se declară mulțumiți de rezultat. Nici antrenorul Pelici nu pare supărat. A fost un meci bun.

Ion Georgescu, primarul Mioveniului: „A fost un meci „care pe care”. Se putea termina fie cu victorie, fie cu înfrângere. Dar am reușit un egal, deci am luat un punct. Păcat, însă, pentru că am fi putut avea 12 puncte”.

Nu e nemulțumit, iar ăsta e un semn bun. Cu exigența-i cunoscută, primarul Mioveniului e un factor de echilibru în drumul pe care echipa îl  are de parcurs. Hai, Mioveni!

 

 

 

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress