11.1 C
Pitești
28 mart. 2025

Prețurile la curent și gaze, plafonate pentru un an

Noile măsuri pentru energie care vor intra în vigoare luna viitoare şi vor dura un an au fost aprobate de Guvern. Dispar compensările, adică banii dați direct de la stat pentru facturi, dar rămân plafoanele la tarifele pentru energie electrică şi gaze. Au rămas și pragurile de consum și cine nu se va încadra va achita prețul întreg. Începând de luna următoare, la energia electrică, cine consumă cel mult 100 de kwh pe lună are un tarif maxim de 68 de bani pe kwh. La un consum între 100 și 300 de kwh, tariful este plafonat la 80 de bani. Firmele și instituțiile au plafonul cel mai ridicat, de maximum 1 leu pe kwh. De exemplu, o familie cu un consum de 301 Kwh pe lună, așadar peste prag, ar putea plăti o factură între 400 și 1.200 de lei.

La gaze nu există praguri de consum, dar e reglementat un preţ de cel mult 31 de bani pe kwh pentru toți consumatorii casnici, respectiv 37 de bani pentru companii, instituții și producători de energie termică. Și aici costurile sunt mult mai ridicate decât cele de acum un an, spun specialiștii în energie.

Măsurile vor fi în vigoare de la 1 aprilie, anul acesta, și până la 31 martie, anul viitor.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress