Jurnalistul sportiv Cristian Marinescu a încetat din viață în această dimineață, la vârsta de 66 de ani.
Acesta se confrunta de mai mult timp cu probleme grave de sănătate, fiind diagnosticat cu diabet, această suferință provocându-i și amputarea unui picior. A fost internat la Spitalul din Mioveni, ulterior fiind transferat la Județean, unde s-a infectat cu Covid-19.
Înainte să fie jurnalist, Cristian Marinescu a fost și sportiv de performanță. Ca jurnalist, a lucrat în presa locală din Argeș și a fost corespondent la presa sportivă națională, fiind foarte talentat și apreciat din punct de vedere profesional. Era atât de pasionat de sport încât chiar și în scaun cu rotile fiind, el mergea ca spectator la competițiile sportive din județ.
Iubitorii sportului își amintesc cu siguranță de cronicile sportive savuroase ale acestuia.
Cu câteva zile în urmă, colegii din presă făcuseră un apel pentru a-l ajuta financiar, pentru că toate problemele de sănătate ale jurnalistului însemnau o cheltuială enormă, pe care acesta nu o putea susține din pensia sa. Din păcate, apelul către confrații săi nu mai este necesar, pentru că între timp Cristian a plecat către o lume mai bună.
Trupul neînsuflețit va fi depus la Biserica Mavrodolu, din Pitești.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!