10.7 C
Pitești
27 apr. 2025

Premieră a ultimelor trei decenii, în Pitești – obiceiuri străvechi, din satele argeșene, reunite într-un eveniment inedit: „Argeșul autentic”

Miercuri, 21 decembrie, centrul Piteștiului va răsuna de cântec și de veselie: cete de colindători și de urători, sosiți din toate colțurile județului, vor arăta că spiritul străvechi al Crăciunului românesc tradițional, argeșean, este viu și puternic, păstrat cu drag de către tinerii din Argeș și adus, în dar, piteștenilor, pentru prima dată în 30 de ani.

Spectacol inedit în Piața Primăriei

Organizat de Primăria Municipiului Pitești, prin Centrul Cultural Pitești, în parteneriat cu Consiliul Județean Argeș, prin Centrul Județean de Cultură și Arte Argeș, „Argeșul autentic” – spectacol de colinde, datini și obiceiuri de Crăciun și Anul Nou – va oferi iubitorilor de tradiții vechi de secole bucuria de a asista, în cadrul evenimentului desfășurat în zona centrală a Piteștiului, din Piața Milea și până în Piața Primăriei, la o serie de manifestări artistice deosebite, performate de către elevii Școlii Populare de Arte și Meserii Pitești și de cele mai renumite grupuri de colindători și de urători, venite din satele argeșene: „Răscovăitorii” din Dragoslavele, „Miorița” din Jugur, „Brezaia” din Rucăr, grupul „Brădulețul” de la Galeș, „Haiducii Vlădicii” de la Topoloveni, „Cununa Domneștiului” din Domnești, „Pițigaia” din Stâlpeni, ansamblul de cântece și dansuri „Bratia” de la Vlădești, „Bujorei de munte” din Corbi, „Poienița” din Berevoești, „Flori de piatră” din Piatra – Stoenești și „Grâușorul – floricică de câmpie” de la Rociu.

Peste 280 de participanți vor porni, în alai, din Piața Milea, la ora 17:30, pentru a se opri în Piața Primăriei, la ora 18:00, unde va avea loc spectacolul extraordinar de colinde și obiceiuri autentice: Vasilca, Brezaia, Grâușorul, Răscovăitul, Capra, Plugușorul, Sorcova, colinde laice și religioase, desfășurate atât în fața primăriei, în Târgul de Crăciun, cât și pe scena urbană.

Un eveniment unic în Pitești și în Argeș, ce va surprinde plăcut generația tânără și va readuce la viață amintiri dragi celor mai maturi. Păstrarea obiceiurilor tradiționale ne apropie de rădăcinile noastre, de ființa noastră națională, reînviind Crăciunurile de altădată!

Vă așteptăm la „Argeșul autentic”!

 

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress