26.1 C
Pitești
17 iun. 2025

Să fim serioși, dle Prefect! „Prezumția de nevinovăție” pentru șmecheri?

În această seară începând cu ora 19.30, prefectul județului, Radu Perianu, care este reprezentantul Guvernului in teritoriu și președintele Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, a dat declarații presei, împreună cu șefii instituțiilor implicate în salvarea celor 57 de turiști prinși de avalanșă la Cabana Capra.

Din punctul nostru de vedere, nu ni se pare corect ca niște „șmecheri” care vor să fie mai șmecheri decât restul lumii, și care nu respectă legea, să nu fie puși să plătească pentru faptele lor. Faptul că „a fost o situație de urgență” este bineînțeles acceptată, oamenii trebuiau salvați, iar statul își apără cetățenii, dar aceștia trebuie să primească „o factură”, adică decontul acestei sfidări. Prefectul trebuie să ceară desfășurarea unei anchete asupra acestui eveniment.

Dintre toate instituțiile statului implicate în operațiunea de salvare, poliția este singura care a anunțat că va da amenzi contravenționale pentru încălcarea restricției de circulație si le va suspenda permisul. Asta, conducătorilor auto, respectiv proprietarilor de mașini, după ce acestea vor fi scoase de sub zăpadă și identificate.

Ce șmecheri au fost cazați acolo, domnule prefect, de „se pune batista pe țambal” din prima?

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress