10.1 C
Pitești
23 mart. 2025

Elena Lasconi l-a învins în primă instanță pe prefect

Elena Lasconi a câștigat, în primă instanță, procesul cu Prefectura Argeș, legat de Bulevardul Pardon

Lasconi jubilează. Instanța i-a dat dreptate, în primă instanță, Primăriei Câmpulung. Lucrările la Bulevardul Pardon vor putea continua doar când hotărârea va fi definitivă, dar Perianu mai are la îndemână recursul. Asta va prelungi agonia.

„Îi cer prefectului, care nu își dă seama ce om mic este, și care, când nu o să mai fie în politică, nu o să mai existe, nu o să mai știe nimeni de el, îi cer să nu mai continue chinul câmpulungenilor. Am câștigat procesul în prima instanță și poate să facă recurs, sigur are în minte să facă asta. V-am spus că am încredere în instanță. Doar în instanță am încredere în țara asta. Toată această manevră a fost făcută de prefectul PNL, mână în mână cu PNL Câmpulung. E un proces  făcut împotriva Câmpulungului, nu împotriva primarului. Sunt absolut sigură că, dacă în micimea lui prefectul va face recurs, vom câștiga procesul și vreau să îi asigur pe câmpulungeni că lucrurile astea nu or să rămână neplătite prefectului. Sper ca cei 4.000 lei pe care trebuie să îi dea acum, ca și cheltuieli de judecată, să îi dea din banii lui și nu din fondurile prefecturii, care sunt bani din buzunarul meu, al dumneavoastră, al câmpulungenilor, al tuturor românilor. Mă bucur din suflet, mă încearcă momente de furie, dar Dumnezeu e sus și are grijă de toată lumea. O să-i fac plângere penală acestui nenorocit de Perianu. Aș vrea să-ți uit numele, Perianule!”, a declarat Lasconi, într-o conferință de presă.

Prefectul Radu Perianu s-a arătat surprins de decizia instanței: „Nu cred că e o victorie sau o înfrângere. Instanța a respins acțiunea inițiată de Instituția Prefectului. Nu este stilul meu ca la prima adiere de vânt să mă retrag în munți. Aștept cu maximă curiozitate motivarea pronunțării pe care instanța a dat-o. După ce voi primi motivarea, voi cere din nou explicații Inspectoratului de Stat în Construcții, pentru a mă lămuri pe speța în cauză. N-am tratat acțiunea în mod personal sau ca pe un meci de fotbal, ci în interesul cetățenilor. Voi milita întotdeauna pentru respectarea legalității”, a spus prefectul într-o conferință de presă organizată ad-hoc.

Ieri Lasconi anunța că vrea să mute Câmpulungul în județul Brașov, dând vina pe autoritățile din Argeș că nu-i acordă sprijin. Din punctul nostru de vedere, o mare gafă politică. Azi însă vine cu această victorie, ceea ce îi repară imaginea în fața câmpulungenilor, care și-ar dori să se termine odată coșmarul lucrărilor de pe bulevard. Prima bătălie a fost câștigată, dar nu și războiul.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress