Fosta Școală Nr. 8 din Pitești, în prezent Structura Nr. 2 a Școlii Gimnaziale „Tudor Vladimirescu”, a reușit o transformare spectaculoasă în ultimii ani, ajungând, potrivit rezultatelor din acest an, pe primul loc în clasamentul școlilor gimnaziale din municipiu. În acest clasament nu au fost luate în calcul colegiile, care își selectează elevii încă de la începutul ciclului gimnazial.
Povestea acestei performanțe a fost prezentată de directorul unității de învățământ, profesorul Nicolae Georgescu, care amintește că anul 2010 a reprezentat un moment critic pentru școală. Din cauza scăderii accentuate a numărului de elevi, instituția și-a pierdut personalitatea juridică și a devenit structură a Școlii Gimnaziale „Tudor Vladimirescu”.
Au urmat ani dificili, în care principala provocare a fost recâștigarea încrederii părinților și reconstruirea prestigiului școlii. Procesul a însemnat atât îmbunătățirea condițiilor oferite elevilor, cât și consolidarea actului educațional prin implicarea cadrelor didactice.
Potrivit conducerii școlii, un rol esențial în această renaștere l-au avut profesorii care au rămas alături de unitatea de învățământ în cei mai dificili ani, contribuind prin experiență, profesionalism și devotament la păstrarea identității școlii. Ulterior, colectivului i s-au alăturat noi cadre didactice, în special în învățământul primar, care au adus entuziasm și noi metode de lucru.
Rezultatele au început să se vadă treptat. Numărul elevilor a crescut de la un an la altul, în mare parte datorită recomandărilor venite din partea părinților mulțumiți și performanțelor obținute de copii.
Astăzi, după mai bine de un deceniu de eforturi, fosta Școală Nr. 8 este considerată un exemplu de succes în învățământul piteștean. Conducerea unității apreciază că această performanță este rezultatul colaborării dintre profesori, elevi și părinți, dar și al perseverenței unei echipe care a refuzat să accepte că dificultățile din trecut pot defini viitorul unei școli. Și, de asemenea, al investițiilor făcute de Primăria Municipiului Pitești: renovare, dotări, sală de sport nouă, teren multifuncțional etc.


Directorul instituției a transmis felicitări tuturor celor care au contribuit la această transformare – cadre didactice, conducerea școlii, părinți și elevi – subliniind că locul întâi obținut în acest an reprezintă meritul întregii comunități educaționale și confirmă faptul că profesionalismul, munca susținută și colaborarea pot transforma orice provocare într-o adevărată poveste de succes.


