16.6 C
Pitești
22 mai 2025

Portarul celor de la Vulturești, accidentat la tâmplă

Deși meciul desfășurat astăzi pe terenul celor de la ACS Vulturii Vulturești, cu AS Cimentul Valea Mare Pravăț, în Liga a 5-a Nord, s-a terminat cu un avantaj extrem de concludent, 6-0 (la pauză, 3-0), în minutul 85, când nu mai era nicio miză, unul dintre jucătorii oaspeți l-a lovit cu genunchiul în tâmplă pe portarul celor din Vulturești, Cosmin Mincă, acesta căzând la pământ. A fost nevoie de intervenția medicului care a solicitat ambulanța, considerând că acesta a suferit o comoție, fotbalistul fiind transportat la spital pentru investigații amănunțite. Jucătorul care l-a lovit s-a dus în vestiar să-și ceară scuze, dar probabil că nu prea avea cui, portarul lovit fiind preț de câteva minute inconștient.
Dincolo de astfel de necazuri care se pot întâmpla pe terenul de joc, unele accidentări sunt firești uneori, nu zice nimeni că ar fi făcut-o intenționat, dar nu înțelegem agresivitatea tot mai mare în fotbal, îndeosebi în partidele amicale sau cele de ligă inferioară, unde lucrurile ar trebui tranșate colegial, sportiv,  nu e o miză „de viață și de moarte”, în așa fel încât să îți bagi adversarul în spital. Nu putem uita incidentul care l-a adus pe Neșu definitiv în scaun cu rotile sau lovitura cumplită care l-a scos din joc mai mult de o lună pe golgeterul Mioveniului, Bogdan Rusu, în meciul amical cu Dinamo.
Joi, echipa din Vulturești are meci greu cu Dragoslavele, echipă situată pe locul întâi. Vulturii, clasați acum pe locul doi, își doresc victoria, pentru a urca pe primul loc, obiectivul lor fiind câștigarea campionatului. Din păcate, această accidentare s-ar putea să le dăuneze, dar important este să nu fie ceva grav și să se facă bine repede colegul lor. Fotbalul este un sport frumos, sportul-rege. Să-l lăsăm să fie rege și să-l jucăm cu fair-play.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress