Pompierii și personalul silvic – cot la cot în lupta cu incendiul de pădure de la Cetățeni
Incendiul din pădurea de la Cetățeni nu cedează. După o zi întreagă de luptă a pompierilor cu flăcările și terenul accidentat, după o intervenție a elicopterului specializat care a efectuat ieri 11 aruncări de apă, încă sunt peste 10 hectare de pădure care arde mocnit, în multe focare dispersate.
75 de lucrători silvici de la cinci ocoale silvice din județ, inclusiv tot personalul de la Ocolul Silvic Câmpulung, de care aparține pădurea care arde, echipați cu Vermorele și bătătoare, au intervenit în sprijinul pompierilor.
Conducerea Direcției Silvice, prin directorul Armand Chiriloiu, prezent la fața locului, a mobilizat și cinci autoutilitare cu benă necesare pentru transportul personalului, apă și echipamente de stingerea incendiilor, plus șapte autoturisme 4×4 din dotarea silvicultorilor.
Toate forțele locale și județene sunt mobilizate la stingerea acestui incendiu extins, 38 de pompieri, alături de cei 75 de lucrători silvici, de reprezentanți ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență și cetățeni, acționează pentru stingerea incendiului. În continuare este o misiune dificilă, focul fiind întreținut de vânt.
În dispozitiv, a intrat și elicopterul cu dispozitiv Bambi Bucket, se speră că acesta va fi un ajutor mai eficient pentru cei aflați la sol.
Incendiul izbucnit în preajma Paștelui, când pentru toți ar fi trebuit să fie zi de odihnă și liniște, pentru acești oameni este zi de foc. Terenul dificil este cel mai mare inamic, dar și vegetația și frunzele uscate, care sunt purtate de vânt.
Când majoritatea dintre noi facem ultimele pregătiri pentru masa de Paște, acești oameni sunt deja, de la primele ore ale dimineții, în inima pădurii din Cetățeni, încercând să limiteze pagubele produse de incendiul izbucnit ieri. Pentru ei nu există sărbătoare, nu există momente de relaxare alături de cei dragi atunci când vine vorba despre o situație de urgență de asemenea amploare. Respect pentru toți!
CITEȘTE ȘI: Intervenție dificilă a pompierilor în Argeș