Solicitare deblocare ușă apartament în municipiul Pitești, Calea București, blocul 1, unde era posibil să se afle o persoană care ar putea avea nevoie de ajutor. Intervin pompierii de la Detașamentul Pitești cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat.
S-a pătruns în apartament prin forțarea ușii de la intrare. În interior s-a găsit o persoană de sex feminin, cu vârstă de 80 de ani, decedată.
În general aceasta este soarta bătrânilor singuri. Cei mai mulți dintre ei sfârșesc încuiați în casă, fiind găsiți după zile bune, la apelul vecinilor sau vreunei rude.