Incendiu la o casă bătrânească din localitatea Negrași.
Intervin două autospeciale de stins incendii și un echipaj SMURD.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este verificarea racordului de la butelie cu flacără.
Flăcările s-au propagat rapid și au cuprins casa în care locuia o femeie de 85 de ani.
Vecinii au anunțat producerea incendiului și au sărit în sprijinul femeii.
Pe timpul incendiului a explodat o butelie care se afla în interiorul casei, iar o altă butelie a fost evacuată.
Femeia a fost preluată de către paramedicii SMURD, iar ulterior a refuzat transportul la spital. Aceasta prezenta arsuri în zona frunții.
De asemenea, pompierii argeșeni au intervenit la un accident rutier în localitatea Stoenești, unde un autoturism a intrat în șanț, posibil două victime neîncarcerate.
Spre locul accidentului pompierii au plecat cu o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD, alături de un echipaj al Serviciului de Ambulanță.