Polițiștii – la datorie de sărbători
- Peste 300 de kg de articole pirotehnice indisponibilizate de polițiști doar la trecerea dintre ani
În intervalul 31 decembrie 2024 – 2 ianuarie 2025, polițiștii Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș, împreună cu polițiștii celorlalte structuri, au continuat verificările privind deținerea și comercializarea către publicul larg al materialelor pirotehnice, fiind întocmite 5 dosare penale și indisponibilizată cantitatea de aproape 300 de kg de articole pirotehnice.
În ziua de 31 decembrie 2024, polițiștii Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, au verificat un agent economic din municipiul Pitești, iar în urma verificărilor au constatat că reprezentantul societății comercializa către publicul larg articole pirotehnice din categoriile F2, F3 și T1, ce sunt destinate persoanelor cu calitate de pirotehnicieni. Ca urmare, în cauză a fost întocmit dosar penal, conform art. 37 din Legea 126/1995 (privind ), fiind indisponiblizată cantitatea totală de 210 kg de articole pirotehnice. De asemenea, din verificări a rezultat că reprezentantul societății nu a emis bonuri fiscale pentru articolele comercializate, fapt pentru care a fost aplicată o sancțiune contravențională, în valoare de 12.000 de lei, conform OG 28/1999 (privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale), fiind aplicată și măsura complementară de confiscare a sumei de 960 de lei.
Tot în ultima zi din an, polițiștii Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase au efectuat o reverificare a unui agent economic, cu punctul de lucru în municipiul Pitești, față de care anterior a fost dispusă de către I.T.M. suspendarea avizului pentru spațiul din care se comercializau articole pirotehnice. Cu această ocazie s-a constatat că reprezentantul societății avea din nou expuse la vânzare articole pirotehnice în același spațiu, totodată între articolele pirotehnice comercializate către publicul larg regăsindu-se inclusiv articole din categoria F2 (destinate a fi folosite de pirotehnicieni). În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 37 din Legea 126/1995, iar cantitatea de aproximativ 68 de kg de articole pirotehnice a fost indisponibilizată.
De asemenea, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au depistat o persoană de 32 de ani, din Moșoaia, care, fără a fi autorizată, oferea spre vânzare către publicul larg, într-o zonă comercială din muncipiul Curtea de Argeș, articole pirotehnice din categoriile F2 și F3, categorii destinate a fi folosite de pirotehnicieni. În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 37 din Legea 126/1995, iar cele aproximativ 233 de articole pirotehnice au fost indisponibilizate.
Polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase au depistat o persoană de 34 de ani, din Pitești, care, fără a fi autorizată, oferea spre vânzare către publicul larg, în zona unei piețe din Pitești, articole pirotehnice din categoria F2. În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 37 din Legea 126/1995, iar articolele pirotehnice au fost indisponibilizate.
Polițiștii de ordine publică din cadrul Secției 2 Poliție Pitești au depistat o femeie de 52 de ani, din Pitești, care oferea spre vânzare către publicul larg, din portbagajul unui autoturism, articole pirotehnice din categoriile F2 și F3, destinate comercializării către pirotehnicieni. În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 37 din Legea 126/1995, iar cantitatea de aproximativ 15 kg de articole pirotehnice a fost indisponibilizată.
- Acțiuni pentru asigurarea ordinii publice desfășurate de polițiștii argeșeni în ultimele trei zile
În ultimele 72 de ore, polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de jandarmi argeșeni și de reprezentanți ai altor instituții, cu scopul prevenirii și combaterii unor situații de risc pentru cetățeni, precum și al menținerii unui climat de ordine și siguranță publică.
Au fost desfășurate acțiuni, în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale, a faptelor ce implică acte de violență, dar și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.
Astfel au fost legitimate 1.943 de persoane și au fost verificate 1.290 de autovehicule.
Ca urmare a abaterilor constatate au fost aplicate 467 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 121.000 de lei, dintre care un total de 334 de sancțiuni au fost aplicate conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar 126 de sancțiuni au fost aplicate conform Legii 61/1991, privind normele de conviețuire socială.
- Reducerea riscului de accidente – obiectiv al acțiunilor desfășurate de polițiștii rutieri la trecerea dintre ani
Polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu polițiștii structurilor rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești, au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, precum și depistarea conducătorilor auto care încalcă legislația rutieră, în special a conducerii agresive, precum și a conducătorilor auto care aleg să conducă în timp ce se află sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv.
Polițiștii rutieri au acționat împreună cu structurile de ordine publică, în 155 de filtre rutiere, fiind efectuate 679 de testări cu aparatele din dotare, pentru detectarea consumului de alcool sau substanțe cu efect psihoactiv.
Ca urmare a abaterilor constatate polițiștii rutieri au aplicat 459 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare de aproximativ 110.000 de lei. De asemenea, au fost reținute 29 de permise de conducere și retrase 19 certificate de înmatriculare.
Din punct de vedere al abaterilor ce atrag răspunderea contravențională, din totalul sancțiunilor la regimul rutier, 42 au fost ca urmare a depășirii vitezei legale, dintre care 15 abateri privind viteza excesivă, ce implică măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce.
- Depistat de polițiștii piteșteni conducând fără drept
În ziua de 1 ianuarie 2025, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au depistat în trafic un bărbat de 67 de ani, din orașul Amara, județul Dâmbovița, care conducea un autoturism pe bld. Frații Golești din municipiul Pitești, iar în urma verificărilor în bazele de date ale Poliției Române a rezultat că cel în cauză figurează cu dreptul de a conduce suspendat.
În cauză au fost întocmite acte procedurale cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducere fără drept, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.