-1.9 C
Pitești
12 feb. 2025

Polițiști din Argeș implicați în infracțiuni

Polițiști implicați în infracțiuni

Percheziții și rețineri într-un dosar privind grup infracțional organizat, înșelăciune și fals. La data de 20.06.2024, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, lucrătorii din cadrul Direcţiei Generale Anticorupție, Structura Centrală şi Serviciul Județean Anticorupție Argeş, împreună cu lucrătorii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeş, cu sprijinul Inspectoratului Județean de Jandarmi Argeş, au efectuat nouă percheziții domiciliare, din care două la sediul unor societăţi comerciale, percheziții auto, ridicări bunuri şi înscrisuri şi au pus în executare un număr de 9 mandate de aducere, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru comiterea unor infracțiuni privind constituirea unui grup infracţional organizat, înşelăciune, fals intelectual şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, faţă de 10 suspecți.

În fapt, începând cu anul 2022, 5 suspecți, dintre care doi agenți de poliție din cadrul
Inspectoratului de Poliție Județean Argeş, un inspector de daune colaborator al unor
societăți de asigurare şi încă două persoane ar fi constituit un grup infracțional organizat ce avea ca scop simularea producerii unor accidente rutiere pentru obţinerea ulterioară
a despăgubirilor de la societățile de asigurare, procedând astfel la încheierea unor constatări amiabile prin implicarea unor conducători auto fictivi, cât şi prin declararea accidentelor la poliție, aducând, astfel, un prejudiciu societăților de asigurare, estimat în această fază a cercetărilor la valoarea de peste 100.000 de lei.

Suspecții au fost aduşi cu mandate de aducere la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, în vederea continuării cercetărilor şi, în urma administrării probatoriului inițial, procurorii au dispus reţinerea unui agent de poliție și a încă unei persoane, aceasta din urmă fără calitate oficială.

UPDATE: Cei doi au fost prezentați azi în fața instanței, iar aceasta a decis măsura arestului la domiciliu pentru ambii.

Parchetul precizează că efectuarea in continuare a urmăririi penale sau dispunerea unor măsuri preventive reprezintă etape şi activități de urmărire penală reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, respectiv asigurarea unei bune desfăşurări a procesului penal, activități care nu pot în nicio situație să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

49,800FaniÎmi place
3,190AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

administrare site, mentenanta site, intretinere site