Polițiștii rutieri argeșeni continuă acțiunile de prevenire și control în cadrul campaniei europene „Roadpol 2 Wheelers”, punând un accent deosebit pe siguranța participanților la trafic care utilizează vehicule pe două roți, în special trotinetele electrice.
În cadrul unei acțiuni desfășurate de polițiștii Biroului Rutier Pitești, au fost verificate trotinetele electrice aflate în trafic, utilizatorii fiind informați cu privire la regulile de circulație și la riscurile generate de nerespectarea acestora. Totodată, au fost aplicate sancțiuni celor care au încălcat prevederile legale.
Potrivit datelor transmise de Poliția Argeș, în primele șase luni ale anului 2026, pe raza județului au avut loc 17 accidente de circulație în care au fost implicate trotinete electrice, în urma cărora 21 de persoane au fost rănite.
În acest context, oamenii legii reamintesc că trotineta electrică reprezintă un mijloc de deplasare rapid și eficient, însă utilizarea sa presupune respectarea strictă a regulilor de circulație și adoptarea unei conduite preventive.
Reguli importante pentru utilizatorii de trotinete electrice
Polițiștii rutieri atrag atenția că:
circulația cu trotineta electrică este permisă de la vârsta de 14 ani;
aceasta poate fi utilizată doar pe drumurile unde limita maximă de viteză pentru autovehicule este de cel mult 50 km/h, în lipsa pistelor pentru biciclete;
traversarea trecerilor pentru pietoni trebuie făcută după coborârea de pe trotinetă și împingerea acesteia pe lângă utilizator;
– este interzis transportul unei alte persoane pe trotinetă;
– folosirea telefonului mobil sau a căștilor reduce atenția și crește riscul producerii unor accidente;
-conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe care afectează capacitatea de a conduce este sancționată și poate avea consecințe grave.
Poliția Argeș transmite că fiecare deplasare trebuie să se încheie în siguranță și îi îndeamnă pe toți participanții la trafic să respecte regulile de circulație, să fie prudenți și să ia decizii responsabile.
„Dincolo de destinația pe care v-ați propus-o, există oameni care vă așteaptă: părinți, copii, parteneri, prieteni. Pentru ei și pentru tine, alege să circuli responsabil!”, este mesajul transmis de polițiștii argeșeni.



