Astăzi, începând cu ora 09.00, poliția rutieră desfășoară o acțiune pe linia indisciplinei pietonale, pe principalele artere unde se constată acte de acest gen. S-a început în zona Teatrului Al. Davila, cunoscută ca fiind zona cu cele mai multe cazuri de indisciplină ale pietonilor. Aceștia, pentru a nu mai merge 50 metri până la trecerea de pietoni, traversează bulevardul, de-a dreptul, „la rupere”, urmărind ca circulația să fie oprită la semafor.

Același lucru se întâmplă și pe Bulevardul I.C.Brătianu, în zona celor două pasaje subterane, din comoditate pietonii preferă să se expună accidentelor în loc să traverseze regulamentar, prin pasaje.
Cam pe toate străzile din oraș întâlnim cazuri de indisciplină la traversare, de exemplu și pe strada Exercițiu, în zona băncilor. Aici municipalitatea a pus un gard longitudinal pentru a mai descuraja astfel de fapte. „Obiceiul învechit nu-i ușor de lecuit”, spune un proverb românesc. Si, de ce să nu recunoaștem, nu cred că există vreun om care să nu fi „fentat” traversarea în viața lui. Dar totuși, acest obicei trebuie limitat la maximum, în special în zonele în care mașinile circulă din două sau mai multe sensuri, în zone fără vizibilitate sau pe străzile unde se circulă cu viteză.
Doar amenzile mai limitează aplombul cu care pietonii fac slalom printre mașini, de parcă în cazul unui impact s-ar putea măsura cu ele. Amenda pentru traversare neregulamentară este de 290 lei (2,3 puncte). Inconștiența e plătită însă mai scump, de cele mai multe ori cu viața.
Primele procese verbale de contravenție au fost semnate. Cei doi au traversat chiar sub ochii polițiștilor. Mai urmează și altele, cu siguranță.



