Pieton lovit de un TIR în Pitești 

Pieton lovit de un TIR în Pitești

Un accident rutier s-a produs în urmă cu puțin timp în municipiul Pitești, în sensul giratoriu din zona Rompetrol – Craiovei, unde un bărbat în vârstă a fost lovit de un TIR.

Potrivit primelor informații, pietonul a încercat să traverseze strada prin sensul giratoriu, moment în care a fost surprins de mastodont, intrând în unghiul mort al șoferului. Acesta din urmă s-ar fi asigurat că nu vine nicio mașină, însă nu l-ar fi observat pe pieton, lovindu-l cu roata stânga față.

Din fericire, șoferul a oprit la scurt timp după impact, evitând astfel consecințe și mai grave.

În acest moment, nu se cunoaște cu exactitate starea victimei, care a fost preluată de echipajele medicale sosite de urgență la fața locului. Polițiștii desfășoară cercetări pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului.

Revenim cu detalii oficiale.

UPDATE: Poliția transmite: „În ziua de 22 iulie a.c., polițiștii Biroului Rutier Pitești au fost sesizați despre un accident în urma căruia un pieton a fost accidentat de un autocamion.

Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Biroului Rutier Pitești, s-a stabilit că un bărbat de 90 de ani, din Pitești, în împrejurări care vor fi stabilite din cercetări, posibil pe fondul unei traversări neregulamentare, în zona unei intersecții de tip sens giratoriu, fiind acroșat de un autocamion, condus de un bărbat de 45 de ani, din Pitești, care se deplasa pe direcția bld. Petrochimiștilor spre str. Calea Craiovei din municipiul Pitești.

În urma evenimentului rutier, pietonul a suferit leziuni la membrul inferior stâng, fiind preluat de un echipaj medical și transportat la spital.

Atât conducătorul auto, cât și pietonul, au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool.

continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc, iar pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, conform art. 196 din Codul Penal.”

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI