1.8 C
Pitești
10 feb. 2025

Pieton accidentat la Curtea de Argeș

Pieton accidentat la Curtea de Argeș

Un echipaj SMURD de prim ajutor calificat a fost solicitat să intervină la un accident rutier în Curtea de Argeș, în care un autoturism a lovit un pieton.

Accidentul s-a produs pe strada Valea Iașului, undeva între Annabella și Pani Enterprise. Toată porțiunea acestei străzi a fost blocată de Poliție, pentru efectuarea cercetărilor.

Paramedicii SMURD au monitorizat și transportat la spital o persoană de sex feminin, care prezenta traumatisme la membrele inferioare.

Poliția transmite:

《 La data de 08 ianuarie a.c., în jurul orei 07:30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că, pe strada Valea Iașului din Curtea de Argeș a avut loc un accident rutier, cu victimă pieton.

La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Rutier Curtea de Argeș, care, din primele verificări, au stabilit faptul că, o femeie de 52 de ani, din Curtea de Argeș, care conducea un autoturism, din direcția Valea Iașului către strada Eroilor, a accidentat o femeie de 84 de ani, din același municipiu, care se deplasa în calitate de pieton.

În urma impactului, victima a fost proiectată pe sensul opus de mers, unde a fost accidentată de un alt autoturism, al cărui conducător auto a părăsit locul producerii accidentului.

Ulterior, la scurt timp, în urma verificărilor efectuate de polițiști, acesta a fost identificat ca fiind un bărbat de 32 de ani, din Curtea de Argeș.

Femeia de 84 de ani, rănită grav a fost preluată de un echipaj medical și transportată la spital.

Ambii conducători auto au fost testați cu apartul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului producerii accidentului, fără încuviințarea polițiștilor, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a produs.》

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

49,800FaniÎmi place
3,190AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

administrare site, mentenanta site, intretinere site