25.4 C
Pitești
20 iun. 2024

Pianista Raluca Ouatu, în premieră la Filarmonica Pitești

Pianista Raluca Ouatu, în premieră la Filarmonica Pitești

Filarmonica Pitești organizează joi, 16 martie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, un nou concert simfonic. La pupitrul dirijoral al orchestrei simfonice a instituției revine Leonard Boga, solista serii fiind, în premieră, pianista Raluca Ouatu. În program: J. Turina – Rapsodia Simfonică op. 66, I. Albeniz – Rapsodia Spaniolă op. 70 (transcripție G. Enescu) și P.I. Ceaikovski – Selecțiuni din suita simfonică Spărgătorul de nuci.

Licenţiat al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, la clasa profesorului Horia Andreescu, Leonard Boga a urmat şi masterclassuri cu alţi dirijori importanţi din Europa. Doctor în muzică, a susţinut concerte cu filarmonicile din Bucureşti, Iaşi, Satu Mare, Timişoara, Oradea, Braşov, Botoşani, cu Teatrul de Operă şi Balet „Oleg Danovski” din Constanţa, Opera Naţională Iaşi, Orchestra de Cameră Radio din Bucureşti. Colaborează cu solişi de renume, precum Liviu Prunaru, Alexandru Tomescu, Viniciu Moroianu, Raluca Ştirbăţ. A mai dirijat în stagiunile trecute orchestra Filarmonicii Piteşti.

Conferențiar univ. dr. al Universității Naţionale de Muzică din Bucureşti, Raluca Ouatu a absolvit toate formele de învățământ (licență, master, doctorat) la universitatea al cărei cadru didactic este. A beneficiat de burse de studiu în Germania, Lituania și Italia. Laureată a numeroase concursuri naționale și internaționale, a câștigat și premii ca pianist acompaniator la marile festivaluri de gen. A colaborat cu orchestra și corul Filarmonicii „George Enescu” Bucureşti, Orchestra Naţională Radio, Orchestra de Cameră Radio, Orchestrele de Tineret „Camerata Regală” şi Orchestra Română de Tineret, Orchestra Filarmonicii din Israel, Orchestra Filarmonică Sankt Petersburg, Corul Naţional de Cameră „Madrigal”, Bucharest Brass Ensemble ș.a. A susținut recitaluri solo şi concerte în tară şi în străinătate și a concertat sub bagheta dirijorilor Ovidiu Bălan, Alexandru Iosub, Bogdan Vodă, Samuel Muni, Juan Paulo Gomez, Ignacio Pilone, Octav Calleya, Ilarion Ionescu Galați, Constantin Adrian Grigore, Maria Angeles Rozas Carballo. Din 2009, este director artistic al Orchestrei Camerata Regală, organizând peste 200 de concerte și proiecte culturale în țară și străinătate.

Biletele pot fi procurate de la casieria instituției și de pe www.bilete.ro, prețul unuia fiind de 40 de lei și 30 de lei, în funcție de categoria locului. Un bilet pentru pentru elevi și studenți este 10 lei, respectiv 7,50 lei, iar pentru pensionari, 20 de lei, respectiv 15 lei.

Articolul precedent
Articolul următor

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

11,000FaniÎmi place
2,350AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img

NOUTĂȚI

Mentenanta site | Realizare magazin online | Administrare site