Persoană găsită decedată în parcul Tineretului din Craiovei
Cu puțin timp în urmă poliția a fost sesizată cu privire la existența unei persoane decedate în parcul Tineretului din Craiovei. Poliția și criminaliștii sunt la fața locului pentru cercetări. După prelevarea de probe, cadavrul va fi dus la morgă în vederea efectuării autopsiei, care va stabili cauza decesului.
Încă nu se știu detalii despre identitatea victimei.
UPDATE. Poliția transmite: 《 În urma informațiilor apărute în spațiul public, referitoare la faptul că într-un parc din municipiul Pitești a fost găsită o persoană decedată, Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș este abilitat să transmită următoarele:
În seara zilei de 23 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 cu privire la faptul că într-un parc din municipiul Pitești a fost găsit trupul neînsuflețit al unei persoane.
Persoana în cauză a fost declarată decedată, ulterior stabilindu-se că aceasta este un bărbat de 54 de ani, din Pitești.
La fața locului au intervenit polițiștii Secției 4 Poliție Pitești, pentru primele verificări, ulterior cercetările fiind preluate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale Pitești.
Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 192 din Codul Penal, sub supravegherea unității de Parchet competente.
Din primele verificări nu au rezultat suspiciuni. Cauza decesului urmează să fie stabilită prin efectuarea autopsiei medico-legale, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul persoanei.》
Din informații neoficiale, bărbatul respectiv era cunoscut în zonă ca unul care consuma alcool și uneori nu mai ajungea acasă din cauza stării de beție. Așadar, ar fi posibil ca moartea să fi intervenit pe fondul consumului de alcool, sau din cauza hipotermiei. Vom reveni.