Performanță remarcabilă pentru echipa de robotică a Colegiului Național „Zinca Golescu” din Pitești

Echipa de robotică TehnoZ Lightning Bolts, a Colegiul Național Zinca Golescu din Pitești, a obținut rezultate deosebite la etapa națională a competiției FIRST LEGO League Challenge, desfășurată la Academia de Studii Economice din București.

La concurs au participat 31 de echipe din întreaga țară, iar elevii piteșteni au demonstrat creativitate, spirit de echipă și abilități tehnice remarcabile. După o zi intensă, plină de provocări și emoții, echipa TehnoZ Lightning Bolts a reușit să obțină locul I la Proba Robotului, dar și titlul de Vicecampioni Naționali.

Rezultatele obținute le-au adus elevilor și calificarea la competiția internațională Western Edge Open Invitational, care se va desfășura în Long Beach, California, Statele Unite ale Americii, în perioada 29 mai – 1 iunie.

Etapa națională a fost organizată de Cyber Knowledge Club și a reunit cele mai bune echipe de robotică din România, competiția fiind recunoscută pentru nivelul ridicat de dificultate și pentru accentul pus pe inovație, programare și lucru în echipă.

Performanța elevilor de la Colegiul Național „Zinca Golescu” confirmă încă o dată nivelul ridicat de pregătire al tinerilor pasionați de robotică și tehnologie, care vor reprezenta România pe scena internațională în această primăvară.

Felicitări!

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI