Performanță pentru robotica piteșteană: TehnoZ, premiu important la etapa națională FIRST Tech Challenge

Echipa de robotică TehnoZ a Colegiul Național „Zinca Golescu” din Pitești a obținut o distincție importantă la etapa națională a competiției FIRST Tech Challenge, desfășurată în acest weekend. Elevii au fost recompensați cu Premiul Think – locul al II-lea, acordat pentru excelență în procesul de proiectare și dezvoltare a robotului.

Premiul Think este una dintre cele mai apreciate distincții din cadrul competiției, fiind oferit echipelor care demonstrează o abordare inginerească solidă, bazată pe calcule riguroase, soluții tehnice bine fundamentate și o documentare detaliată a întregului proces de proiectare. Juriul a remarcat echipa TehnoZ pentru modul în care a analizat și îmbunătățit constant performanțele robotului, dar și pentru calitatea caietului tehnic, care reflectă clar etapele de dezvoltare și deciziile luate pe parcursul sezonului.

Competiția națională a reunit 96 de echipe din întreaga țară, dintre care cinci au fost din Pitești, oferind elevilor ocazia să își testeze roboții în meciuri oficiale și să își prezinte proiectele în fața juraților. Pentru TehnoZ, participarea a însemnat atât o provocare tehnică, cât și o oportunitate de a face schimb de idei și experiență cu alți tineri pasionați de domeniul STEM.

Elevii din cadrul echipei TehnoZ își propun să continue dezvoltarea robotului și să își perfecționeze strategia pentru competițiile viitoare, folosind experiența acumulată drept motivație pentru rezultate și mai bune.

Competiția este organizată la nivel național de Nație Prin Educație, asociație non-profit fondată de Dana Războiu, care promovează educația STEM pentru mii de elevi de liceu din România. Începând cu 2016, organizația coordonează programul național FIRST Tech Challenge, organizând anual competiții regionale și naționale dedicate tinerilor pasionați de tehnologie.

La finalul competiției, membrii echipei TehnoZ au transmis mulțumiri sponsorilor, autorităților locale, mentorilor și părinților pentru sprijinul acordat, subliniind că implicarea acestora este esențială pentru dezvoltarea echipei și pentru promovarea performanței în educația STEM.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI